UE vrea să faciliteze accesul pacienților la medicamentele generice mai ieftine

  • 23 Noiembrie 2020 19:12
UE vrea să faciliteze accesul pacienților la medicamentele generice mai ieftine

Comisia Europeană vrea să faciliteze accesul pacienților la medicamente generice mai ieftine, o măsură care ar putea afecta serios veniturile marilor companii farmaceutice, arată un proiect de document european consultat de Reuters, preluat de Agerpres.

Executivul comunitar își va prezent strategia în sectorul medicamentelor într-un document ce urmează să fie publicat marți, obiectivul fiind să facă medicamentele mai accesibile și să împiedice reapariția problemelor de aprovizionare înregistrate în prima fază a pandemiei de COVID-19 din primăvară.

"Comisia va lua în considerare politici țintite care sprijină o mai mare competiție din partea medicamentelor generice și biosimilare", susține documentul consultat de Reuters.

Versiunile generice sunt copii mai ieftine ale produselor farmaceutice originale. Ele pot intra pe piață după expirarea patentului care protejează produsele originale și conțin aceeași substanță activă, îndeplinind exact aceleași criterii în timpul dezvoltării, producției și evaluării de siguranță, având aceeași calitate, siguranță și eficiență ca produsele originale.

Propunerea Executivului comunitar este că normele europene antitrust se vor aplica mai strict pentru a opri companiile farmaceutice deținătoare de licențe să "împiedice intrarea sau avansul unor medicamente mai accesibile din partea competitorilor generici sau biosimilari", susține Reuters.

Printre posibilele acțiuni ale UE, așteptate în 2022, se numără eliminarea barierelor care întârzie intrarea medicamentelor generice pe piață, creșterea gradului de adoptare de către sistemele de sănătate și prevederi mai clare pentru derularea testelor cu privire la produsele patentate pentru a sprijini cererile de autorizare pentru marketingul versiunilor generice.

De asemenea, Comisia va anunța că stimulentele și obligațiile pentru producătorii farmaceutici ar putea revizuite, până în 2022, în ideea de a le lega mai strâns de cerințele pentru o distribuție mai largă și o competiție sporită. Acest lucru ar putea impune producătorilor de medicamente să își pună la dispoziție medicamentelor lor patentate în toate cele 27 de state membre UE, în caz contrar riscând să le fie impusă o perioadă mai scurtă de timp în care vor avea drepturi de proprietate intelectuală. De multe ori, țările mici nu sunt pe radarul marilor producători de medicamente pentru că aceste piețe sunt mai puțin profitabile.

Printre medicamentele pentru care există probleme de aprovizionare în blocul comunitar se regăsesc antibioticele și medicamentele pentru copiii care suferă de afecțiuni rare. Comisia estimează că 95% din cele pentru peste 7.000 de afecțiuni rare cunoscute nu au tratament până la acest moment.

Problemele în aprovizionarea cu medicamente a blocului comunitar au fost agravate în prima fază a pandemiei de coronavirus, pe fondul interdicțiilor la export și altor restricții comerciale, iar atunci când India a limitat exportul de paracetamol, analgezicul a dispărut temporar de pe rafturile farmaciilor din multe state UE.

Documentul consultat de Reuters susține că măsurile care vor fi introduse în 2022 vor crește "autonomia strategică" a UE, inclusiv prin notificări rapide ale deficiențelor și o transparență mai mare cu privire la stocuri.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău