UE va scoate Belize de pe lista neagră de paradisuri fiscale, opt jurisdicții rămân pe listă
-
04 Noiembrie 2019 13:45
Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană se pregătesc să elimine Belize de pe lista neagră a paradisurilor fiscale la reuniunea lor care va avea loc în cursul acestei săptămâni, potrivit unui document UE consultat de Reuters.
Această listă a fost creată în decembrie 2017 și a fost revizuită în martie 2019, în urma unei analize aprofundate a punerii în aplicare a angajamentelor asumate de jurisdicțiile țărilor terțe implicate în acest proces.
Decizia privind eliminarea Belize de pe lista neagră urmează să fie adoptată vineri în mod oficial, se precizează în documentul consultat de Reuters.
Ca urmare a deciziei de vineri, opt jurisdicții rămân pe lista jurisdicțiilor necooperante: Fiji, Oman, Samoa, Trinidad și Tobago, Vanuatu, Insulele Virgine Americane, Guam și Samoa Americană.
Sistemul de listă neagră al UE a fost creat în 2017 ca parte a combaterii evaziunii fiscale în urma unor dezvăluiri precum Panama Papers și Paradise Papers legate de utilizarea lacunelor juridice de către firme și persoane fizice pentru a evita plata impozitelor. Experții europeni au avut nevoie de aproape un an pentru a evalua un număr de 92 de jurisdicții din întreaga lume pentru ca în luna decembrie 2017 miniștrii de Finanțe din statele membre ale Uniunii Europene să anunțe că au adoptat o listă neagră a paradisurilor fiscale, care atunci cuprindea 17 jurisdicții din afara UE care nu cooperează în probleme legate de fiscalitate.
Lucrările privind lista UE a jurisdicțiilor necooperante constituie un proces dinamic. Consiliul UE va continua să revizuiască și să actualizeze periodic lista în cursul anului 2019 și a solicitat deja un proces mai stabil începând din 2020 (două actualizări pe an), tranmite AGERPRES.