UE va oferi R. Moldova și Ucrainei 1,8 mln de euro pentru acțiuni de răspuns la criză

  • 01 Decembrie 2022 13:00
UE va oferi R. Moldova și Ucrainei 1,8 mln de euro pentru acțiuni de răspuns la criză

Comisia Europeană a anunțat astăzi semnarea unui nou acord financiar în valoare de 1,8 milioane de euro pentru a spori sprijinul direct acordat autorităților publice locale din Ucraina și Republica Moldova care sunt membre ale rețelei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG).

Potrivit sursei citate, 70% din fonduri vor fi alocate pentru autoritățile locale din Ucraina, iar 30% pentru autoritățile locale din Republica Moldova. Mijloacele financiare suplimentare, împreună cu fondurile realocate anterior în cadrul proiectului M4EG, vor fi utilizate pentru a finanța propuneri în cadrul unui apel pentru inițiative locale menite să contribuie la revitalizarea și redresarea economiei la nivel local și a comunităților afectate de război, transmite MOLDPRES.

Propunerile vor acoperi două dimensiuni: Răspuns și redresare imediată - maxim 30.000 – 50.000 euro per propunere (nu se solicită cofinanțare). Obiectivul este de a răspunde la nevoile imediate ale persoanelor (persoane strămutate intern și refugiați) ale căror case, locuri de muncă și întreprinderi au fost distruse sau afectate de război, precum și a sprijini inițiative de mică amploare de refacere a infrastructurii și a serviciilor; Recuperare și anticipare - maxim 70.000 – 100.000 euro per propunere (se solicită cofinanțare de cel puțin 20%). Obiectivul este de a sprijini autoritățile locale afectate de război pentru ca acestea să se reorienteze pe calea dezvoltării durabile și să pună bazele redresării economice, creșterii durabile și modernizării orașelor și localităților.

„Familia europeană este alături de localitățile din Moldova și Ucraina. După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, localitățile afectate au dat dovadă de o mare rezistență și curaj în fața războiului. Din acest motiv continuăm să mobilizăm sprijin: pentru a fortifica capacitatea autorităților locale care se confruntă acum cu provocări complexe, străduindu-se să repornească economia locală prin abordarea nevoilor imediate ale localităților", a declarat Gérald Audaz, șeful echipei pentru dezvoltare economică și tranziție digitală în țările din Parteneriatul Estic.

„În ultimele nouă luni, am fost martorii modului în care războiul în curs de desfășurare a dus la pierderi semnificative de vieți omenești, la distrugerea devastatoare a infrastructurii și la strămutări interne fără precedent în Ucraina și la fluxuri de refugiați în țările învecinate. Autoritățile locale se află în prima linie a conflictului și sunt afectate direct de efectele sale complexe. Suportul direct va fi utilizat pentru abordarea nevoilor imediate și pentru regândirea și relansarea traiectoriilor de dezvoltare economică locală", a relevat Lejla Sadiku, lidera echipei de inovare, Centrul Regional al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din Istanbul.

Instrumentul M4EG derivă din inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică”, lansată și finanțată de Uniunea Europeană în 2017. Din anul 2021, instrumentul M4EG, finanțat de Uniunea Europeană, a fost gestionat de PNUD în strânsă cooperare cu UE, autoritățile locale și alți parteneri.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău