Astfel, deținătorii de pașapoarte moldovenești care intenționează să călătorească într-o țară ce face parte din Spațiul Schengen vor avea nevoie de autorizații de călătorie, pe care vor putea să le obțină online, indiferent de scopul călătoriei. Măsura va fi aplicabilă cu începere din 1 ianuarie 2021.
Sistemul European de Informare și Autorizare a Călătoriei, cunoscut drept ETIAS, a fost elaborat în special pentru a lua în evidență toate persoanele care intenționează să intre în Spațiul Schengen și cei care vizitează un stat Schengen.
Noul registru va permite intrarea doar celor care se conformează condițiilor prevăzute de acordurile privind regimul fără vize cu statele terțe.
Potrivit oficialităților UE, în acest mod organele competente vor cunoaște din timp vizitatorii înainte ca aceștia să ajungă într-o țară din Spațiul Schengen și cele afiliate Acordului Schengen, facilitând reținerea criminalilor și prevenirea intrării în cazul persoanelor nedorite.
În primele șase luni din momentul intrării în vigoare ETIAS va fi opțional, iar din iulie 2021 înregistrarea în sistemul respectiv va fi obligatorie. Cei care nu vor obține autorizația de călătorie nu vor putea intra nici în țările Spațiului Schengen și nici în cele patru state care au depus oficial cereri de aderare la el, inclusiv România.
Comisia Europeană a adoptat propunerea ETIAS în noiembrie 2016. Aceasta face parte dintr-un efort de îmbunătățire a gestionării frontierelor ca răspuns la numărul tot mai mare de atacuri teroriste din marile orașe europene, se arată pe site-ul oficial al ETIAS.
Procesul de cerere online a fost conceput pentru a fi accesat fără probleme și cât mai simplu. Astfel, nu va fi nevoie ca solicitantul să meargă la o ambasadă sau consulat.
Scutirea de vize ETIAS va permite călătorilor să intre în spațiul Schengen pentru sejururi pe termen scurt, de până la 90 de zile, pentru turism sau afaceri. Vizitatorii se pot deplasa liber între țările Schengen deoarece nu există granițe interne în zonă.
Sursa:mold-street.com