UE trebuie să ia în discuție interzicerea importurilor de gaz rusesc, potrivit ministrului apărării german
-
04 Aprilie 2022 09:31
Ministrul apărării al Germaniei, Christine Lambrecht, a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să ia în discuție interzicerea importurilor de gaz rusesc, după ce oficiali ucraineni și europeni au acuzat forțele ruse de comiterea de atrocități la Bucea, lângă Kiev, transmite Reuters.
'Trebuie să existe un răspuns. Astfel de crime nu trebuie să rămână fără răspuns', a declarat duminică ministrul Christine Lambrecht, într-un interviu pentru televiziunea publică germană ARD, potrivit Agerpres.
Berlinul a rezistat până acum apelurilor tot mai numeroase de a impune un embargou asupra importurilor energetice din Rusia, motivând că economiile germană și ale altor state europene sunt prea dependente de aceste livrări. Rusia asigură 40% din necesarul de gaz al Europei.
Christine Lambrecht a afirmat însă că acum miniștrii UE trebuie să ia în discuție o interdicție, potrivit unei postări pe Twitter a ministerului său.
Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a cerut duminică, la rândul său, sancțiuni și mai dure împotriva Moscovei, dar fără a menționa sectorul energetic.
'Cei responsabili de aceste crime de război trebuie trași la răspundere. Vom înăspri sancțiunile contra Rusiei și vom ajuta și mai mult Ucraina să se apere singură', a scris ea pe Twitter.
Uniunea Europeană lucrează de ceva vreme la sancțiuni suplimentare, dar comisarul pentru energie, Paolo Gentiloni, a declarat sâmbătă că măsurile adiționale nu vor afecta sectorul energetic.
Ucraina a afirmat sâmbătă că a preluat controlul complet în regiunea Kiev pentru prima dată de când Rusia a declanșat invazia la 24 februarie.
Primarul din Bucea, un oraș eliberat situat la 37 km nord-vest de capitală, a spus că 300 de locuitori au fost uciși de armata rusă.
Ministerul rus al Apărării a negat acuzația, spunând că imaginile video și foto care arătau cadavre la Bucea sunt 'doar o altă provocare' a Kievului.
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut ca organizațiilor internaționale precum Comitetul Internațional al Crucii Roșii să li se permită accesul în zonele afectate pentru a documenta în mod independent ceea ce el a descris drept atrocități.