UE nu ia în calcul un embargo petrolier împotriva Venezuelei

  • 04 Februarie 2019 19:05
UE nu ia în calcul un embargo petrolier împotriva Venezuelei

Uniunea Europeană ia în considerare noi sancțiuni împotriva regimului de la Caracas, condus de președintele Nicolas Maduro, dar miniștrii de externe europeni, reuniți luni la Bruxelles, nu au discutat despre un embargo petrolier împotriva Venezuelei, informează Reuters.

'Luăm în calcul posibilitatea altor sancțiuni, intenția noastră este de a sancționa suplimentar anumite persoane și nu sectoare care ar putea afecta populația', a declarat agenției ministrul de externe al Maltei, Carmelo Abela. 

'Nu sunt excluse alte sancțiuni (pe domenii economice - n. red.), dar în primul rând ne concentrăm asupra anumitor persoane', a insistat el.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
17,18
Ploaie moderată
Umiditate:86 %
Vint:2,49 m/s
Thu
20
Fri
20
Sat
20
Sun
21
Mon
25
Arhivă Radio Chișinău