Uniunea Europeană finanțează proiecte de aprovizionare cu apă și eficiență energetică

  • 19 Iulie 2017 11:03
Uniunea Europeană finanțează proiecte de aprovizionare cu apă și eficiență energetică

Uniunea Europeană va finanța elaborarea documentației tehnice și de licitație pentru lucrările de construcție în cadrul a 18 proiecte ce țin de domeniul aprovizionării cu apă și canalizare (AAC) și eficiență energetică (EE), selectate în  Regiunile de Dezvoltare Nord, Centru și Sud din Republica Moldova, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Implementarea acțiunilor finanțate de UE urmează să fie realizate prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL). Alexandr Muravschi, manager interimar al proiectului, a declarat că acțiunile vor fi implementate de către Agențiile de Dezvoltare Regională, cu implicarea a mai mulți actori.

Aneil Singh, șeful Secției cooperare a Delegației Uniunii Europene, a menționat că obiectivul este de a obține rezultate concrete pentru populație. Sunt două domenii prioritare spre care se orientează acest proiect și anume: aprovizionarea cu servicii calitative de apă și canalizare și doi – eficiența energetică a clădirilor publice.

Pe lângă banii oferiți de Uniunea Europeană – 3,5 milioane de euro, și Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare va contribui cu 325 de mii de euro.

Obiectivul general al acțiunii este elaborarea documentației tehnice a celor 18 proiecte selectate: zece în domeniul aprovizionării cu apă și canalizării și opt în domeniul eficienței energetice în clădirile publice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
26,07
Cer fragmentat
Umiditate:49 %
Vint:0,45 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Ministerul Apărării anunță că explozia dronei din satul Copanca s-a datorat inflamării combustibilului. VIDEO. Încărcătura explozivă a fost detonată
comntrolat

Ministerul Apărării anunță că explozia dronei din satul Copanca s-a datorat inflamării combustibilului. VIDEO. Încărcătura explozivă a fost detonată comntrolat

Vasile Tofan anunță că pregătește programul de guvernare. „Discut cu fiecare ministru despre cele mai importante obiective pentru următoarele 12 luni”

Vasile Tofan anunță că pregătește programul de guvernare. „Discut cu fiecare ministru despre cele mai importante obiective pentru următoarele 12 luni”

Arhivă Radio Chișinău