UE este pregătită să accepte a treia doză de Pfizer (Comisarul pentru Sănătate)

  • 09 Iulie 2021 16:28
UE este pregătită să accepte a treia doză de Pfizer (Comisarul pentru Sănătate)

Uniunea Europeană este „pregătită” pentru posibilitatea vaccinării populației sale cu o a treia doză de Pfizer, pe care producătorii săi o propun, a declarat vineri comisarul european pentru sănătate și siguranță, Stella Kyriakides, potrivit AFP, citat de hotnews.ro.

„Suntem deja pregătiți în cazul în care avem nevoie de el, atât la nivel european, cât și în ceea ce privește o strategie europeană” pentru achiziționarea și distribuirea în comun a vaccinurilor, a declarat comisarul în cadrul unei conferințe de presă la Madrid, potrivit sursei citate

„Lucrăm la asta continuu, dar decizia în acest sens se va baza pe știință”, a spus Stella Kyriakides.

Echipa ei „lucrează în permanență cu Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și Centrul European de Prevenire a Bolilor (ECDC) pentru a adopta o poziție în următoarele săptămâni sau luni”, a adăugat ea.

În ciuda progresului campaniei de vaccinare în UE (65% dintre cetățeni au primit o primă doză, 47% ambele), comisarul cipriot a avertizat: Europa se află „într-o situație foarte fragilă, datorită creșterii (în cazuri) pe care o avem în multe state membre datorită variantei Delta ".

„Nu este momentul să ne relaxăm”, a insistat ea.

Joi, laboratoarele Pfizer și BioNTech au anunțat că vor transmite „rezultate încurajatoare din studiile în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual” autorităților de reglementare din Statele Unite și Europa.

Ambele companii cred că o a treia doză ar putea crește nivelul anticorpilor împotriva virusului și, de asemenea, împotriva variantei Delta foarte contagioase.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,24
Nori împrăștiați
Umiditate:77 %
Vint:4,63 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău