UE, divizată în ceea ce ține de extinderea spre Est
-
19 Noiembrie 2019 14:11
Țările din Uniunea Europeană s-au arătat divizate marți în privința reformei asupra extinderii spre Est, după ce Franța s-a opus în octombrie deschiderii negocierilor cu Macedonia de Nord și Albania, informează France Presse, potrivit Agerpres.
''Franța a pus pe masă o nouă propunere de metodologie (...) Cred că în câteva ore va fi exprimat sprijinul'' în favoarea ei, a declarat secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amélie de Montchalin, menționând în acest sens Olanda și Danemarca, două țări ''cu vederi apropiate'', la sosirea sa pentru o reuniune la Bruxelles.
Dar omoloaga sa finlandeză, Tytti Tuppurainen, a cărei țară deține în prezent președinția UE și care, prin urmare, conduce discuțiile a afirmat: ''Astăzi, nu vom discuta propunerea franceză''. ''Este bine ca statele membre să aibă propriile propuneri (...) totuși va trebui să așteptăm ca noua Comisie Europeană să își înceapă mandatul'', a adăugat Tuppurainen.
Comisia prezidată de nemțoaica Ursula von der Leyen ar trebui să înceapă oficial să funcționeze la 1 decembrie.
La rândul său, ministrul austriac Alexander Schallenberg a declarat că Austria și alte cinci țări vor ''distribui astăzi o scrisoare care spune că da, suntem pregătiți să ne gândim la reforma procesului de extindere''.
Aceste șase țări (Austria, Slovenia, Slovacia, Republica Cehă, Polonia și Italia) au o ''poziție publică (...), ceea ce este interesant'', a remarcat ministrul francez citat. ''Ele cheamă de asemenea Comisia să facă propuneri care să fie exact în optica unei proceduri care să aducă mai multe rezultate și deci au o viziune convergentă față de ceea ce s-a propus'', a adăugat Amélie de Montchalin.
Franța condiționează acordul său pentru deschiderea negocierilor de aderare de o reformă prealabilă a acestui proces și cere candidaților respectarea deplină a statului de drept și a drepturilor fundamentale.
UE și cele șase țări candidate din Balcanii occidentali (Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia) ar urma să se întâlnească la un important summit la Zagreb în perioada 6-7 mai 2020.
Montchalin a declarat că țara sa dorește o ''discuție constructivă pentru ca până la summitul de la Zagreb să ajungem să concepem împreună o procedură (de extindere) mai eficientă''.