UE cere consolidarea controalelor împotriva spionilor ruși. Comisar european: Putin vrea să distrugă Uniunea Europeană

  • 25 Februarie 2023 17:00
UE cere consolidarea controalelor împotriva spionilor ruși. Comisar european: Putin vrea să distrugă Uniunea Europeană

Circa 400 de spioni ruși au fost expulzați din Uniunea Europeană în 2022. Potrivit comisarului european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, UE trebuie să intensifice controalele la capitolul vize și securitate a frontierelor, pentru a-i împiedica pe oaspeții nepoftiți din Rusia să pătrundă în spațiul Schengen, notează G4media.ro.

Johansson a menționat vineri în cadrul unei conferințe privind controlul frontierelor, susținută la Atena, că președintele rus Vladimir Putin „dorește să distrugă Uniunea Europeană”.

„Suntem o amenințare pentru el, avem democrație, libertate, prosperitate. […] Avem nevoie de controale mai stricte asupra cererilor de viză și de o securitate mai mare la frontierele noastre”, a spus oficiala.

Comisarul a precizat că pe 7 martie urmează să intre în vigoare un nou sistem de schimb de informații în spațiul Schengen.

„Astăzi, doar jumătate dintre cei care intră în Uniunea Europeană cu o viză sunt verificați de sistemul de schimb de informații din cadrul Schengen. Aceasta înseamnă că avem mulți ruși care nu sunt verificați”, a explicat ea.

Responsabilul european a remarcat că sunt necesare controale biometrice, pentru a identifica agenții care folosesc pașapoarte false.

Ylva Johansson a conchis că actualul buget european în valoare de 6,6 miliarde de euro pentru protecția frontierelor nu este suficient.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău