UE ar putea mări cota de import a vinurilor moldovenești (Adevărul)
-
16 Septembrie 2013 09:08
REVISTA PRESEI DIN 13 SEPTEMBRIE
UE ar putea mări cota de import a vinurilor moldovenești, a declarat, într-un discurs ținut în plenul Parlamentului European, comisarul european pentru extindere și politica de vecinătate, Štefan Füle, citat de Adevarul. Acesta a spus că nu cunoaște cauze legale ce ar justifica embargoul pus de Rusia pe vinurile moldovenești. Potrivit oficialului, orice amenințare din partea Rusiei legată de posibila semnare a acordurilor cu UE de către Moldova este inadmisibilă.
Ziarul Național se întreabă ce ne mai pregătește Moscova. Sistarea livrărilor de gaze, trimiterea acasă a moldovenilor aflați la muncă în Federația Rusă, introducerea vizelor sau pierderea Transnistriei „pe drum”, notează publicatia.
Potrivit publicistei Sorina Stefârță de la Ziarul National, „designerii” lui Onișcenko au dat-o in bara, pentru că nu au luat în calcul o serie de realități. Bunăoară, faptul că R. Moldova anului 2013 nu este R. Moldova anului 2006. Nu sau gândit nici că R. Moldova poate fi solidară. Chiar dacă nu o facem întru susținerea a ceva - așa cum țările fostului bloc socialist din Europa de Est și-au unit eforturile în numele integrării europene -, știm să ne solidarizăm măcar în situațiile de criză, comentează autoarea.
Rusia se comportă ca un stat-bandit, constata Nicolae Negru in Jurnal de Chisinau. Moscova înțelege că nu va reuși să torpileze summitul de la Vilnius. De aceea ea țintește mai departe. Ea dorește răsturnarea și schimbarea puterii proeuropene de la Chișinău, subliniaza autorul. Ea speră ca, aplicând o serie de lovituri economiei RM, închizându-i gazul, să-i determine pe moldoveni să iasă în stradă. În contextul războiului economic declanșat de Rusia, publicistului I se pare bizară și irațională decizia guvernului Leancă de a transmite Aeroportul Internațional Chișinău în concesiune unei companii ruse. Moscovei i se oferă încă o „pârghie” pentru a ne face rău, conchide Jurnal de Chișinău.
Ultimele evenimente (îndeosebi, vizita patriarhului rus la Chișinău) au confirmat că, din păcate, și actuala conducere a RM dă dovadă, în raport cu Rusia, de un comportament lipsit de demnitate, dar și de logică politică pe termen lung, scrie Constantin Tanase in Timpul. Deoarece actuala conducere a țării nu poate răspunde în mod adecvat acestui proces periculos, singura soluție, potrivit editorialistului, este adoptare unei poziții proeuropene clare și ferme de către cele mai dinamice, conștiente și responsabile segmente ale societății moldovene – intelectualitate, presa cu adevărat națională, tineretul din licee și universități. Dacă actuala conducere de vârf a R. Moldova nu-i poate spune asta lui Putin, să i-o spunem noi, îndeamnă Constantin Tanase de la Timpul.