UE a aprobat negocierea unui acord comercial cu SUA

  • 15 Aprilie 2019 14:39
UE a aprobat negocierea unui acord comercial cu SUA

Statele membre ale UE au aprobat luni deschiderea de negocieri comerciale cu Statele Unite, în pofida opoziției Franței, au anunțat surse europene, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Franța a votat împotrivă și Belgia s-a abținut în cursul unui vot organizat pentru aprobarea lansării acestor negocieri, au precizat sursele citate. Obiectivul acestor negocieri este de a evita un război comercial cu Statele Unite.

Opoziția Parisului nu a avut efect deoarece deciziile în domeniul comercial sunt luate în cadrul UE cu majoritate calificată. Vocea Franței nu era deci indispensabilă. Franța se afla sub presiunea altor state membre UE, în special a Germaniei.

Aceste negocieri pe teme comerciale vizează încetarea tensiunilor cu președintele american Donald Trump, care amenință să impună taxe la importurile de automobile europene, un sector foarte sensibil pentru Berlin.

Viitorul acord UE-SUA urmează să se limiteze la bunurile industriale, adică nu va include agricultura, serviciile sau achizițiile publice. Washingtonul dorește totuși să integreze agricultura în negocieri.

Comisia Europeană intenționează să poarte discuții cu Washingtonul de îndată ce Statele Unite vor adopta mandatul lor de negociere, sperând să ajungă la un acord înainte de încheierea mandatului actualului executiv comunitar, la 31 octombrie.

Dacă negocierile vor fi duse la capăt, Bruxelles-ul anticipează o creștere a comerțului transatlantic cu puțin sub 10% până în 2033 în sectoarele vizate, echivalentul a 53 de miliarde de euro.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:92 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău