UE a aprobat debursarea celei de-a doua tranșe de asistență macrofinanciară pentru R. Moldova

  • 10 Iulie 2020 14:11
UE a aprobat debursarea celei de-a doua tranșe de asistență macrofinanciară pentru R. Moldova

Comisia Europeană a aprobat debursarea celei de-a doua tranșe de asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova, în valoare de 30 milioane euro, dintre care 20 sunt alocate drept împrumut și 10 milioane sub formă de grant.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene salută această decizie, menționând că este una importantă și care atestă progresul în realizarea reformelor de către autoritățile de la Chișinău, „or condiționalitățile pe care le-a prevăzut Memorandumul privind asistența macrofinanciară semnat în 2017 prevăd un șir de reforme pe care urma să le realizeze Republica Moldova în contextul Acordului de Asociere”.
 
„În același cadru se înscriu și cele 8 acțiuni prioritare de reformă prezentate de UE în februarie curent, în îndeplinirea cărora s-a avansat considerabil și care au constituit parte a evaluării politice. Totodată, această decizie este importantă și în contextul dialogului cu UE a cărui dinamizare este o prioritate a politicii externe și care va impulsiona procesul de reforme pe plan intern, de preluare a standardelor europene și respectiv de dezvoltare a țării. Anunțul de astăzi este o expresie a faptului că Uniunea Europeană este alături de țara noastră și cetățenii săi în procesul de implementare a Acordului de Asociere și respectiv de avansare pe calea integrării europene”, se arată în comunicatul MAEIE.
 
Comisarul Uniunii Europene pentru Economie Paolo Gentiloni a declarat: „Astăzi, UE a aprobat încă 30 milioane de euro ca ajutor financiar pentru a ajuta Moldova să contracareze șocul economic cauzat de pandemia coronavirus. Uniunea Europeană sprijină cetățenii Moldovei în aceste momente grele”, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
 
Menționăm că liderul Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Maia Sandu, a declarat că tranșa a treia, în valoare de 40 milioane euro, a fost anulată „din cauza iresponsabilității și lenei guvernării de la Chișinău”.  
Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:4,63 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău