Ucraina | Volodimir Zelenski a semnat decretul de dizolvare a Radei Supreme

  • 22 Mai 2019 09:27
Ucraina | Volodimir Zelenski a semnat decretul de dizolvare a Radei Supreme

Noul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat, marți seară, decretul de dizolvare a Radei Supreme și de convocare a alegerilor parlamentare anticipate pe 21 iulie 2019.

Astfel, Parlamentul de la Kiev urmează să se reunească miercuri, în ședință extraordinară, pentru a modifica legea electorală, în urma unei solicitări făcute în acest sens de către președintele Zelenski. Noul președinte de la Kiev și-a motivat decizia de a semna decretul de dizolvare a Radei Supreme, susținând că "șeful statului are dreptul să dizolve Parlamentul, dacă, în termen de o lună, deputații nu reușesc să formeze o coaliție majoritară".

De altfel, Volodimir Zelenski și-a anunțat intenția de a dizolva parlamentul încă pe 20 mai, în discursul susținut la ceremonia de învestire a sa în funcția de președinte, argumentând că actuala legislatură nu mai reprezintă voința alegătorilor. Marți, Volodimir Zelenski a propus modificarea legislației electorale privind organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare, după o serie de consultări pe această temă cu liderii grupurilor parlamentare din Rada Supremă. Potrivit unui deputat prezent la aceste consultări, primul amendament propus de Zelenski a fost eliminarea sistemului electoral majoritar, pe baza căruia au fost aleși jumătate dintre deputații actualei legislaturi ucrainene.

"Al doilea amendament vizează reducerea pragului electoral pentru alegerile parlamentare la 3%" - a explicat deputatul. În Ucraina, pragul electoral pentru alegerile parlamentare este de 5%.

Sursa: Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
27,74
Cer senin
Umiditate:24 %
Vint:3,09 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
8
Sat
9
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău