Ucraina susține că a obținut înghețarea activelor Gazprom din Europa

  • 30 Mai 2018 17:31
Ucraina susține că a obținut înghețarea activelor Gazprom din Europa

Autoritățile ucrainene au anunțat miercuri că au obținut înghețarea activelor Gazprom, după ce grupul rus a fost condamnat de un tribunal să plătească companiei ucrainene Naftogaz suma de 2,65 miliarde dolari, informează AFP.

Președintele Ucrainei, Petro Poroshenko a anunțat că procedura de sechestrare a sumei de 2,6 miliarde de dolari a ajuns în faza punerii în practică. "Înghețarea acțiunilor și altor active ale Gazprom din Europa, în special din Elveția, Marea Britanie și Olanda, a început", a spus Poroshenko cu ocazia unei întâlniri cu directorul Naftogaz, Andriy Kobolev.

De asemenea, Poroshenko a cerut ca lucrurile să nu se oprească la cele trei state europene pentru ca fondurile acordate de tribunalul internațional de arbitraj de la Stockholm să ajungă la bugetul de stat al Ucrainei. "Ar trebui să fie incluse active, posibil acțiuni la Nord Stream și Nord Stream 2, precum și active cu un grad mare de lichiditate și care pot asigura punerea rapidă în aplicare a deciziilor curții", a mai spus șeful statului ucrainean.

În replică, într-un comunicat de presă, grupul rus Gazprom a confirmat că Naftogaz ia "măsuri pe teritoriul Elveției" dar a subliniat că nu a primit nicio notificare oficială de sechestru și a adăugat că își va apăra drepturile în conformitate cu legea.

La finele lunii februarie, Tribunalul internațional de arbitraj de la Stockholm a decis că grupul rus Gazprom trebuie să plătească companiei Naftogaz suma de 2,65 miliarde dolari după o dispută de durată dintre cele două companii pe tema livrărilor de gaze naturale. Pentru a obține punerea în aplicare a acestei decizii, autoritățile de la Kiev pot cere tribunalelor din diferite jurisdicții să recunoască autoritatea curții de arbitraj cu privire la înghețarea activelor Gazprom.

Ucraina este o țară importantă de tranzit pentru livrările de gaze naturale rusești destinate Europei, unde Gazprom controlează aproximativ 35% din piața gazelor naturale.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău