Ucraina se așteaptă la menținerea ajutorului militar american, în ciuda luptei politice asupra procedurii de impeachment de la Washington

  • 11 Noiembrie 2019 16:42
Ucraina se așteaptă la menținerea ajutorului militar american, în ciuda luptei politice asupra procedurii de impeachment de la Washington

Ucraina se așteaptă ca Statele Unite să mențină sau chiar să sporească ajutorul militar pentru Kiev anul viitor, în ciuda faptului că problema face parte dintr-o luptă politică la Washington asupra procedurii de impeachment ce-l vizează pe președintele Donald Trump, a declarat ministrul apărării Andrii Zahorodniuk, citat luni de Reuters, preluat de Agerpres.

Trump este acuzat de adversarii săi democrați că a înghețat aproape 400 milioane de dolari ajutor de securitate destinat Ucrainei pentru a face presiune asupra președintelui Volodimir Zelenski să deschidă investigații în legătură cu principalul rival al președintelui american pentru cursa prezidențială din 2020.

Trump a numit procedura de impeachment (punere sub acuzare și destituire n.r.) o vânătoare de vrăjitoare.

Statele Unite au fost cel mai mare binefăcător al Ucrainei după anexarea Crimeii de către Moscova în 2014 care a aruncat relațiile dintre Vest și Rusia la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece. SUA au acordat Kievului ajutor de securitate de 1,5 miliarde de dolari în perioada 2014-2019.

Trump a blocat un ajutor militar destinat Ucrainei de 391 milioane de dolari aprobat de Congres în iulie, dar a spus că nu a existat un "quid pro quo" (serviciu contra serviciu) pentru a-l debloca. Ajutorul a fost deblocat până în septembrie.

Ucraina a folosit ajutorul pentru a achiziționa hardware precum rachete antitanc Javelin, lansatoare de grenade, radare și ochelari de vedere de noapte pentru a lupta împotriva forțelor susținute de Rusia într-un conflict în regiunea Donbas ce a ucis peste 13.000 de persoane din 2014.

Zahorodniuk a spus că durata scurtă a înghețării ajutorului înseamnă că nu are impact material. El a declarat într-un interviu pentru Reuters că Ucraina se așteaptă la aceeași sumă de ajutor, "dacă nu mai mare", în 2020 și intenționează să achiziționeze mai multe rachete Javelin.

"Există o opinie generală comună atât în guvern, cât și în Congres că ar trebui ridicat", a spus el, citând ceea ce a numit ca fiind viziunea pozitivă a Washingtonului asupra demarării reformelor de către Zelenski.

"Simțim sprijinul și este acolo. Este 100 la sută", a mai spus el, întrebat dacă Ucraina mai crede că se poate baza pe continuarea ajutorului american.

Ucraina a primit două ambarcațiuni de patrulare din clasa Island de la Statele Unite pentru a-și consolida prezența în Marea Neagră în acest an și Zahorodniuk mai așteaptă încă trei în 2020.

"De asemenea, trebuie să spun că acest ajutor are o semnificație simbolică. Nu sunt doar banii și nu este vorba doar despre echipamente", a declarat Zahorodniuk.

"Este vorba și despre (...) sprijinul arătat de comunitatea internațională față de Ucraina. Și asta probabil că înseamnă mai mult pentru populație decât echipamentul în sine".

Ancheta legată de procedura de impeachment a lui Trump are un efect nedorit asupra lui Zelenski, care a ajuns la putere în aprilie promițând să lupte împotriva corupției și să pună capăt pașnic conflictului din Donbas.

Sub predecesorul lui Zelenski, Zahorodniuk a condus un birou în cadrul Ministerului Apărării concentrat pe reformă, dar a renunțat în 2017 frustrat de ritmul lent al schimbărilor.

Revenit ca ministru sub Zelenski, Zahorodniuk vrea să facă achizițiile de apărare mai transparente și investighează corupția în cadrul forțelor armate.

O mare parte din ceea ce cumpără armata este secret de stat făcând mai ușor pentru oficiali să umfle costurile sau să acorde contractele partidelor favorizate.

Guvernul își propune să adopte legislația cât mai devreme în acest an pentru o examinare mai atentă a licitațiilor publice și dorește să creeze o agenție de achiziții separate în cadrul Ministerului Apărării similară cu un model britanic, a mai spus ministrul ucrainean.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:8,75 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău