Ucraina | Sancțiunile "majore" au fost de acum luate, important este să fie puse în practică (Casa Albă)
-
14 Aprilie 2022 17:00
SUA consideră că "sancțiunile majore" împotriva Rusiei au fost de acum luate, concentrându-se asupra punerii lor în practică, în special asupra luptei împotriva oricărei tentative de "eludare" a lor, a asigurat joi un înalt consilier al președintelui american Joe Biden, citat de AFP.
"Considerăm am adoptat sancțiunile majore, dar atenția noastră în următoarele zile se va concentra asupra eludării acestora", adică asupra riscului ca Rusia să ocolească măsurile impuse de SUA, a spus consilierul pentru securitatea națională Jake Sullivan la un colocviu, notează Agerpres.
"Vom avea anunțuri în următoarele două săptămâni prin care vom identifica ținte care încearcă să permită această eludare atât în Rusia, cât și în afara ei", a declarat el.
"Bineînțeles, există problema energiei în Europa și aceasta este o convorbire în curs" între țările occidentale, a adăugat Sullivan, referindu-se la achiziția de hidrocarburi rusești pe care europenii nu au întrerupt-o și care alimentează bugetul Rusiei.
Consilierul pentru securitatea națională a asigurat, de altfel, în legătură cu averile oligarhilor ruși înghețate în urma sancțiunilor, spre exemplu iahturile și activele financiare, că "obiectivul nostru nu este să le restituim" proprietarilor lor la sfârșitul conflictului.
"Obiectivul nostru este să le utilizăm în cel mai bun mod", a declarat el, adăugând: "Există mijloace pe care noi le avem deja și altele pe care le-am putea dezvolta și ne gândim în mod intens la ele".
Unii congresmeni americani au cerut deja să fie vândute sau lichidate activele rusești vizate de sancțiuni pentru a finanța reconstrucția Ucrainei de după război.