Ucraina: Rusia lansează un atac cu drone asupra orașului Liov

  • 19 Septembrie 2023 08:39
Ucraina: Rusia lansează un atac cu drone asupra orașului Liov

Orașul Liov din vestul Ucrainei a fost zguduit de explozii în primele ore ale zilei de marți, oficialii locali afirmând că sistemele de apărare antiaeriană au fost angajate în respingerea unui atac aerian rusesc, informează Reuters, citat de Agerpres.

Atât primarul orașului, Andrii Sadovii, cât și guvernatorul regiunii, Maxim Kozitski, au îndemnat oamenii să rămână în adăposturi, deoarece se așteptau mai multe atacuri.

Mai multe valuri de drone s-au auzit începând cu ora 01:30 GMT, informează AFP."Apărarea antiaeriană funcționează în regiunea noastră", iar alte drone "zboară în direcția noastră", a scris primarul Sadovii pe Telegram.

"Se aud explozii. În urma unui atac asupra orașului Liov, un incendiu a izbucnit într-un depozit industrial", a adăugat el mai târziu, tot pe Telegram.

"Amenințarea (dronelor) Shahed rămâne prezentă în regiunea Liov. Apărarea antiaeriană funcționează, au explicat Forțele Aeriene Ucrainene pe același canal.

Jumătatea de vest a Ucrainei a fost sub alertă de raid aerian începând cu aproximativ 00:00 GMT, notează Reuters

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău