Ucraina: Rusia cheltuie 5 miliarde de dolari pe an pentru războiul din Donbas

  • 30 Iulie 2020 13:48
Ucraina: Rusia cheltuie 5 miliarde de dolari pe an pentru războiul din Donbas

Rusia cheltuie aproximativ 5 miliarde de dolari pe an pentru a intretine războiul din Donbas, a precizat vicepremierul ucrainean pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate, Oleksii Reznikov, care este membru al Grupului de Contact Trilateral din partea Ucrainei.

Potrivit defenseromania.ro, oficialul ucrainean consideră că Rusia a fost de acord cu un armistițiu cuprinzător de încetarea focului in Donbas, deoarece războiul din aceasta regiune se desfășoară de mai bine de șase ani și necesită o mulțime de cheltuieli, inclusiv sprijinul acordat militanți separatiste pro-ruse.

,,Întrebarea rămâne: cât de mult poate finanța Rusia războiul din Donbas, având în vedere situația economică și politică din Rusia. Potrivit calculelor mele, Moscova cheltuie 5 miliarde de dolari pe an pentru acest război ", a precizat Oleksii Reznikov, într-un interviu acordat LB.ua .

Pe lângă cheltuielile militare, Rusia mai plătește salariile așa-numitelor funcționari publici de pe teritoriile ocupate ale Donbasului care nu sunt sub controlul statului Ucrainean.

,,Deci, războiul din Ucraina o costă pe Moscova mai mult decât participarea la conflictele din Libia sau Siria’’, a specificat vicepremierul ucrainean.

Oficialul ucrainean a adăugat că Rusia este nevoită să explice cetățenilor săi de ce ar trebui să întrețină câteva milioane de locuitori de pe teritoriul statului vecin.

,,Mai mult decât atât, o parte din populația teritoriilor ucrainene temporar ocupate de Moscova pretinde acum la dreptul de a se folosi de bunurile și serviciile din Federația Rusă, iar în perioada de criză acestea sunt insuficiente și pentru cetățenii ruși, fără să mai vorbim de locuitorii Donbasului ocupat. Iată de ce Kremlinul a acceptat stabilirea regimului de liniște totală’’, a conchis Oleksii Reznikov.

O "încetare completă și atotcuprinzătoare a focului" a intrat în vigoare în zona de conflict din estul Ucrainei, începând de luni ora 0.00 (22.00 GMT duminică), a anunțat biroul prezidențial de la Kiev, citat de dpa.

Încetarea focului în regiunile Donețk și Lugansk - unde separatiștii proruși luptă împotriva armatei ucrainene de peste șase ani - intervine după zeci de încercări eșuate de armistițiu complet. Pe fondul acestei încetări a focului, președintele rus Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski duminică pentru a discuta despre o soluție potențială a conflictului, au anunțat ambele guverne.

Ambele părți s-au folosit de acest apel telefonic pentru a lăuda eforturile suplimentare de a pune capăt luptelor, potrivit comunicatelor Kremlinului și biroului lui Zelenski.

Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în conflict, potrivit estimărilor Națiunilor Unite. Rusia a respins în repetate rânduri acuzațiile de implicare directă. Această ultimă încetare a focului este considerată o condiție prealabilă importantă pentru un nou summit asupra crizei ucrainene. 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:0,51 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău