Ucraina, pregătită să modifice drepturile minorităților în încercarea de a adera la UE. Urmează discuții cu România și Ungaria

  • 12 Septembrie 2023 11:24
Ucraina, pregătită să modifice drepturile minorităților în încercarea de a adera la UE. Urmează discuții cu România și Ungaria

Administrația de la Kiev este pregătită să aducă modificări legilor sale privind drepturile minorităților pentru a debloca acordul UE în cursul acestui an privind deschiderea negocierilor de aderare, a declarat vicepremierul Ucrainei, Olga Stefanișina, într-un interviu pentru Financial Times, scrie Mediafax.ro.

Olga Stefanișina, care se ocupă de eforturile Ucrainei de a adera la UE, a declarat pentru Financial Times că Guvernul ucrainean este pregătit să facă "modificări suplimentare" la normele privind învățământul secundar în limbile minorităților atât timp cât se va găsi un echilibru cu predarea în ucraineană.

Această problemă a devenit cel mai mare obstacol în calea începerii negocierilor oficiale de aderare la UE. Liderii blocului comunitar urmează să decidă în decembrie dacă vor începe discuțiile, însă premierul Ungariei, Viktor Orbán, a amenințat în repetate rânduri că se va opune procesului din cauza problemei drepturilor minorităților, acuzând Kievul de "ungarofobie".

Ucraina are zeci de minorități, iar protejarea drepturilor acestora este unul dintre cele șapte criterii de reformă cerute de UE înainte de începerea negocierilor de aderare.

Oficialii ucraineni vor începe săptămâna aceasta discuții bilaterale cu România și Ungaria pentru a încerca să ajungă la un acord privind echilibrul între învățământul în limba ucraineană și cel în limbile minorităților în școlile secundare.

"Vom modifica legislația privind minoritățile naționale și putem introduce amendamente suplimentare în lege dacă este necesar, dar trebuie să avem mai întâi negocierile bilaterale", a declarat Stefanișina.

Cu toate acestea, vicepremierul a declarat că ucrainenii aparținând minorităților naționale trebuie să învețe suficient de multă ucraineană pentru a putea urma o educație suplimentară sau pentru a avea oportunități de angajare în afara zonelor unde locuiesc grupurile minoritare. Ea a declarat că normele actuale care au introdus mai multe cursuri obligatorii de predare a limbii ucrainene funcționează bine: "A fost găsit un echilibru și acesta funcționează. Așa că trebuie să evaluăm cu adevărat acest lucru".

Comisia de la Veneția, un organism consultativ privind dreptul constituțional atașat Consiliului Europei, a declarat, de asemenea, că Ucraina ar trebui să protejeze drepturile lingvistice ale vorbitorilor de limbă rusă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău