Ucraina: CPI a trimis în teren cea mai mare echipă de anchetatori desfășurată vreodată
-
17 Mai 2022 20:20
Procurorul șef al Curții Penale Internaționale (CPI) a anunțat marți desfășurarea în Ucraina a unei echipe de 42 de anchetatori și experți, cea mai mare misiune în termeni de efectiv trimisă vreodată în teren, pentru a ancheta crimele comise în timpul invaziei ruse, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Confirm astăzi că biroul meu a trimis o echipă formată din 42 de anchetatori, experți în criminalistică și alt personal de sprijin în Ucraina", a declarat într-un comunicat Karim Khan, adăugând că este vorba despre "cea mai importantă misiune în termeni de efectiv trimisă vreodată în teren o singură dată".
Procurorul CPI, instanță creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume, a deschis pe 3 martie o anchetă asupra acuzațiilor de crime de război și de crime împotriva umanității în Ucraina, după ce a primit undă verde din partea celor aproape 40 de state părți.
Karim Khan s-a deplasat în Ucraina în aprilie, în special la periferia Kievului, la Bucea, unde cel puțin 20 de cadavre au fost descoperite pe 2 aprilie.
"Datorită desfășurării unei echipe de anchetatori, vom fi mai bine plasați pentru a exploata pistele și a aduna mărturii privind atacuri militare care ar putea fi constitutive unor crime vizate în Statutul de la Roma", tratatul fondator al CPI, a declarat el.
Khan a mulțumit de altfel guvernului olandez pentru cooperarea sa, prin desfășurarea unui "număr important de experți naționali" în sprijinul misiunii CPI, cu sediul la Haga, în Țările de Jos.
"Activitățile noastre în materie de anchetă și de criminalistică în teren vor câștiga în eficacitate datorită acestei colaborări", a adăugat el.