Un trader de criptomonede din Turcia ar fi fugit din țară cu 2 miliarde de dolari. Poliția a arestat peste 60 de persoane

  • 23 Aprilie 2021 13:16
Un trader de criptomonede din Turcia ar fi fugit din țară cu 2 miliarde de dolari. Poliția a arestat peste 60 de persoane

Autoritățile din Turcia au emis mandate de arestare pentru 78 de persoane din cauza presupuselor legături cu o platformă de tranzacționare a criptomonedelor, al cărei fondator ar fi fugit din țară cu aproape două miliarde de dolari din activele investitorilor, relatează Agerpres.

Poliția turcă a arestat aproximativ 62 de suspecți din opt orașe, inclusiv în Istanbul, unde are sediul platforma Thodex, iar alți 16 suspecți sunt căutați în continuare, a anunțat agenția de presă Anadolu, preluată de AFP.

Platforma Thodex și-a suspendat tranzacțiile după ce miercuri a postat un mesaj în care anunță că are nevoie de cinci zile pentru a gestiona o investiție exterioară neprecizată. Potrivit presei din Turcia, Thodex și-a oprit operațiunile într-un moment în care deținea active în valoare de cel puțin două miliarde de dolari provenite de la 391.000 de investitori, iar aceste active au devenit imposibil de recuperat.

Într-o declarație făcută dintr-o locație nedezvăluită, directorul general al Thodex, Faruk Fatih Ozer, a promis că va rambursa banii investitorilor și că va reveni în Turcia pentru a apărea în fața justiției. Declarația vine după ce Guvernul a blocat conturile companiei, iar poliția a efectuat o percheziție la sediul centrul din Istanbul.

Oficialii turci au dat publicității o fotografie a lui Faruk Fatih Ozer în timp ce trece prin controalele de securitate la aeroportul din Istanbul. Potrivit unor surse, Ozer ar fi plecat în Albania.

Avocatul investitorilor, Oguz Evren Kilic, a declarat că sute de mii de investitori nu au putut să își acceseze portofoliile digitale.

Am demarat procedurile legale și am depus o plângere la procuratură, a spus avocatul. La rândul său, parchetul a informat că a demarat o anchetă asupra omului de afaceri pentru fraudă agravată și înființarea unei organizații criminale.

Un număr mare de cetățeni turci s-au îndreptat spre criptomonede în încercarea de a-și proteja economiile pe fondul scăderii valorii lirei turcești și al inflației ridicate. În luna martie, inflația în Turcia a fost de 16,2%, de peste trei ori mai mult decât ținta de 5% a Băncii centrale. În paralel, lira turcească s-a depreciat cu 10% în raport cu dolarul în acest an, continuând o tendință care a început în urmă cu opt ani.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău