Ucraina cere Rusiei să-și retragă unitățile militare de pe teritoriul său

  • 21 Aprilie 2015 13:19
Ucraina cere Rusiei să-și retragă unitățile militare de pe teritoriul său

Rada Supremă de la Kiev cere Moscovei să retragă imediat de pe teritoriul Ucrainei toate unitățile militare aparținând Forțelor Armate ale Federației Ruse, să înceteze să mai sprijine organizațiile teroriste din Donbas și să îi pedepsească pe autorii agresiunii împotriva statului ucrainean."În cazul în care Federația Rusă refuză să îi…

Rada Supremă de la Kiev cere Moscovei să retragă imediat de pe teritoriul Ucrainei toate unitățile militare aparținând Forțelor Armate ale Federației Ruse, să înceteze să mai sprijine organizațiile teroriste din Donbas și să îi pedepsească pe autorii agresiunii împotriva statului ucrainean.

"În cazul în care Federația Rusă refuză să îi pedepsească pe cei vinovați, Ucraina își rezervă dreptul de a face apel la Curtea Penală Internațională și de a solicita o investigație asupra situației" - se arată într-o declarație a Parlamentului ucrainean privind "respingerea agresiunii armate a Rusiei și depășirea consecințelor acesteia", adoptată în cadrul reuniunii plenare din 21 aprilie.

Acest document va permite Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev să formuleze în mod oficial pretențiile Ucrainei față de statul agresor.

Între timp, în estul țării, teroriștii au deschis focul în această dimineață din tancuri și lansatoare de mine, în localitatea Șirokino. În ultimele zile forțele pro-ruse au bombardat pozițiile trupelor ucrainene din Donbas prin utilizarea armelor grele, care trebuiau retrase din zonă, conform acordurilor de la Minsk.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
17,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău