Ucraina „câștigă treptat teren” în contraofensivă, afirmă șeful NATO
-
07 Septembrie 2023 12:47
Ucraina „câștigă treptat teren” în contraofensiva sa, în pofida luptelor dificile, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de CNN.
Vorbind în fața membrilor Parlamentului European, Stoltenberg a declarat că sprijinul aliaților NATO a ajutat la lansarea contraofensivei ucrainene, care acum începe să dea roade, scrie G4Media.
„Ucrainenii câștigă treptat teren”, a spus el. „Sunt lupte grele, lupte dificile, dar au reușit să spargă liniile de apărare ale forțelor rusești. Și ei avansează”.
Comentariile sale vin după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis săptămâna trecută un mesaj puternic cu privire la progresele Ucrainei, scriind pe Twitter: „Indiferent de ce spune cineva, noi avansăm, iar acesta este cel mai important lucru. Suntem în mișcare”.
Între timp, oficialii ucraineni au un optimism precaut cu privire la faptul că a doua linie de fortificații defensive rusești de pe frontul sudic ar putea fi mai ușor de penetrat decât prima.