UCRAINA amenințată de răfuieli în stilul anilor '90

  • 25 Martie 2015 07:35
UCRAINA amenințată de răfuieli în stilul anilor '90

Slăbită de războiul din estul separatist prorus și de criza economică, Ucraina se confruntă în prezent și cu amenințarea unui război al oligarhilor din cadrul puterii, se arată într-o analiză publicată marți de AFP.

Reapariția acestui demon al trecutului a ieșit în evidență săptămâna trecută, când indivizi înarmați și cu cagule au pătruns în sediile de la Kiev a două societăți publice controlate de apropiații miliardarului Igor Kolomoiski, guvernatorul regiunii Dnepropetrovsk, învecinată cu zona de conflict din estul țării.

Această confruntare a fost reactivată de o lege votată cu greu pe 19 martie de Parlamentul de la Kiev, ce prevede modificarea alcătuirii Consiliilor de Administrație ale companiilor publice, astfel încât să fie diminuat controlul exercitat asupra acestor societăți de acționarii minoritari.

Chiar a doua zi, Igor Kolomoiski s-a deplasat la sediul uneia dintre companiile vizate de respectiva lege, UkrTransNaft, societate care gestionează rețeaua ucraineană de conducte petroliere și este deținută 100% de guvern, cu scopul de a împiedica autoritățile să-l înlocuiască pe directorul acesteia, Olexandr Lazorko. El și-a motivat gestul în fața presei prin teama unui 'raid' asupra companiei, aluzie la practica extinsă în spațiul fost sovietic de a prelua ilegal controlul unor societăți comerciale cu ajutorul funcționarilor corupți sau al amenințărilor fizice. 

De altfel, și Kolomoiski este acuzat că ar fi recurs la astfel de metode pentru a-și construi imperiul economic ce cuprinde astăzi companii din sectoare diverse, precum domeniul bancar, metalurgia, mass-media sau aviația.

Totuși, directorul UkrTransNaft a fost în cele din urmă înlocuit, iar indivizii cu cagule au părăsit sediul acesteia, dar astfel de personaje au pătruns duminică și în sediul companiei petroliere naționale UkrNafta, la care statul este acționar majoritar (cu 50%+1 din acțiuni) și au instalat aici un fel de baricade, iar Kolomoiski se afla în clădire.

Reacționând în fața acestor evenimente, președintele Petro Poroșenko, el însuși considerat un oligarh - deținând, potrivit Forbes, o avere de circa 1,3 miliarde de dolari -, a afirmat public că 'la noi, niciun guvernator nu poate dispune de forțe armate'.

Chiar dacă circumstanțele acestei crize rămân în ceață, ea a arătat puterea pe care a căpătat-o Igor Kolomoiski, ce are, tot conform estimării Forbes, o avere comparabilă cu cea a lui Poroșenko.

Oligarhul Kolomoiski este una dintre figurile emblematice ale comunității evreiești din Ucraina. El și-a consolidat puterea și popularitatea în regiunea sa natală Dnepropetrovsk, dar și în vestul Ucrainei, datorită opoziției sale afișate față de președintele rus Vladimir Putin și sprijinului pe care l-a oferit trupelor ucrainene în luptele împotriva separatiștilor rusofoni. 

Acest om de afaceri a finanțat mai multe batalioane de voluntari ucraineni, iar anul trecut el a anunțat că va oferi o primă de 10.000 de dolari pentru fiecare insurgent prorus capturat, el propunând chiar ridicarea unei bariere cu sârmă ghimpată la granița cu Rusia pe o lungime de 2.000 de kilometri. De asemenea, mulți cred chiar că datorită lui rebeliunea separatistă nu s-a extins și mai mult.

Însă acest conflict între oligarhi se suprapune cu o gravă criză economică. Fondul Monetar Internațional a aprobat un program de asistentă financiară pentru Ucraina în valoare de 17,5 miliarde de dolari, dar acordarea împrumutului este condiționată de implementarea unui program de reforme ale cărui obiective principale trebuie să fie restructurarea companiilor de stat și combaterea corupției.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
16,07
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
15
Sun
13
Mon
13
Arhivă Radio Chișinău