TVR Moldova dă startul campaniei „Cartea care ne unește - Din Basarabia, cu drag!”

  • 13 Noiembrie 2019 12:20
TVR Moldova dă startul campaniei „Cartea care ne unește - Din Basarabia, cu drag!”

“Cartea care ne unește – Din Basarabia, cu drag!” este un demers jurnalistic de recunoaștere a valorii scriitorilor din Basarabia prin prezentarea operelor acestora în programele TVR MOLDOVA și inaugurarea de standuri permanente de carte la Biblioteca Metropolitană “Mihail Sadoveanu” din București (str. Tache Ionescu, nr. 4), în ziua de 1 decembrie 2010 - Ziua Națională a României și la Biblioteca Centrală Universitara ”Carol I” (str. Boteanu nr. 1), în ziua de 15 ianuarie 2020 - Ziua Culturii Naționale.

Autorii și editurile din Chișinău sunt invitate să contribuie printr-o donație de carte la realizarea acestui proiect (câte 2 exemplare/titlu, pentru cărțile editate în limba română, după 1989).

Amenajarea unui stand permanent de carte în două dintre cele mai prestigioase instituții de cultură din România va contribui la conectarea directă a cititorilor din Țară la producția literară din Basarabia, editată pe parcursul celor 30 de ani de scriere în grafia latină. Totodată, prezentarea lucrărilor științifice notabile în domenii de cercetare precum istorie, antropologie, arheologie, geografie, medicină, critică literară, teatru, arhitectură, pedagogie, muzeografie, muzeologie etc. va impulsiona schimburile academice și proiectele de cercetare comună. 

Campania “Cartea care ne unește – Din Basarbia, cu drag!” este un gest de recunoaștere a valorii oamenilor de cultură și a cercetătorilor din Basarabia, dar și un vector de promovare a cărții basarabene în spațiul românesc extins. 

Donațiile de carte pot fi făcute:

Chișinău:

  • sediul Studioului TVR din Chișinău, str. Alexei Șciusev, nr.31 (persoană de contact: Nicolae Mocanu, tel. 069.784.876);

București:

  • în cadrul Târgului de carte Gaudeamus (20-24 noiembrie 2019, Romexpo, pavilion B2) - standul de carte Eurodidactica (persoana de contact: Rodica Ursu, tel. 0745.077.755);
  • Asociația Tighina, Calea Văcărești nr. 252-254 (persoana de contact: Alexei Paluță, tel.0721.182.367). 

Partenerii proiectului “Cartea care ne unește - Din Basarabia, cu drag!”: TVR MOLDOVA, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România filiala Chișinău, săptămânalele Literatura și arta și Făclia, Asociația de dezvoltare pentru România și Asociația Europeană de Strategii Politice Nicolae Costin (președinte de onoare Iuliana Gorea Costin), Fundația Syllabus, Asociația Tighina (președinte Alexei Paluță).

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău