Turul doi al alegerilor locale noi va avea loc mâine în trei localități

  • 11 Iunie 2022 10:52
Turul doi al alegerilor locale noi va avea loc mâine în trei localități

În trei localități din țară duminică are loc turul doi al alegerilor locale noi. Urmează să fie aleși primarii în comuna Ghetlova din raionul Orhei, în satul Glinjeni din raionul Fălești și în satul Zastânca din raionul Soroca, transmite IPN.

Numărul cetățenilor cu drept de în cele trei localități este de 6 535. Cei mai mulți, 2 641 de alegători, sunt în Glinjeni. Votarea în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi se efectuează în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur.

Pentru scrutinul din cele trei localități au fost tipărite 6 561 de buletine de vot, pe hârtie opacă de culoare roz. Prețul unui buletin de vot este de 1,35 lei.

În buletinele de vot sunt înscriși primii doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi la alegerile din 29 mai.

Secțiile de votare vor fi deschise de la ora 7.00 până la 21.00. Persoanele care din motive de sănătate nu se pot deplasa la secția de votare mai pot solicita votarea la locul aflării cu urna de vot mobilă. Cererile se fac până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua alegerilor, cererile pot fi făcute până la ora 15.00 dacă se prezintă și un certificat medical.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:4,63 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău