Turcia critică 'populismul' german și își exprimă speranța în relații mai bune
-
04 Septembrie 2017 12:49
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, prin vocea purtătorului său de cuvânt, i-a acuzat luni pe politicienii germani că se lasă pradă populismului, la o zi după ce cancelarul german Angela Merkel a afirmat că nu crede că Turcia va deveni vreodată membră a Uniunii Europene, adăugând că el totuși speră într-o detensionare a relațiilor, transmite Agerpres.
Curentele politice germane abundă în populism și politici de marginalizare, alimentând 'discriminarea și rasismul', a scris Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al lui Erdogan, într-o postare pe Twitter, potrivit dpa.
'Sperăm că atmosfera problematică care a transformat relațiile turco-germane într-o victimă a acestei politici cu orizont îngust să se termine', a apreciat în același mesaj Ibrahim Kalin, citat de Reuters.
Angela Merkel declarase duminică seară - în cadrul singurei dezbateri televizate cu principalul ei rival, social-democratul Martin Schulz, înaintea alegerilor din 24 septembrie - că nu crede că Turcia va deveni vreodată membră a Uniunii Europene, potrivit dpa, AFP și Reuters, ceea ce semnalează o schimbare aparentă a poziției sale privind aderarea Turciei la UE.
De fapt, ambii contracandidați afirmaseră că Ankara nu va adera vreodată la Uniunea Europeană, iar Angela Merkel a spus că va îngheța ajutorul financiar pentru Turcia. La rândul său, Schulz a cerut oprirea negocierilor de aderare.
În timpul dezbaterii, a spus Kalin, au fost ignorate problemele Germaniei, în schimb a fost atacată Turcia. El a calificat această abordare drept o 'miopie europeană', acuzând Berlinul de susținerea 'puciștilor și teroriștilor'.
Purtătorul de cuvânt al lui Erdogan a mai spus că pentru Ankara nu contează cine va câștiga alegerile din Germania, deoarece este clar 'ce fel de mentalitate va câștiga'.