Trump grațiază o activistă pentru drepturile femeilor acuzată că a votat ilegal în 1872. „Ea nu a fost iertată niciodată. Știați asta?”

  • 19 August 2020 09:10
Trump grațiază o activistă pentru drepturile femeilor acuzată că a votat ilegal în 1872. „Ea nu a fost iertată niciodată. Știați asta?”

Președintele american Donald Trump a anunțat că plănuiește să acorde grațiere postum activistei pentru drepturile femeilor Susan B. Anthony, care a fost acuzată că a votat ilegal în alegerile prezidențiale din 1872, relatează adevarul.ro.

„Astăzi, voi semna o grațiere completă pentru Susan B. Anthony. Ea nu a fost iertată niciodată. Știați asta? Nu a fost iertată niciodată”, a spus Trump la Casa Albă, înainte de semnarea unei proclamații care marchează 100 de ani de la ratificarea Amendamentului 19, care garanta dreptul femeilor la vot.

Președintele a adăugat: „Nu a fost iertată niciodată pentru că a votat. Ea a fost vinovată pentru că a votat. Și vom semna o grațiere completă și cred că asta este cu adevărat fantastic”.

Decizia lui Trump este văzută ca o încercare de a obține votul femeilor la alegerile din toamna aceasta. În sondaje, ele îl preferă pe democratul Joe Biden. Anthony a votat în Rochester (New York), în 1872, și a fost arestată și judecată. Ea nu a plătit amenda de 100 de dolari și nici nu a executat vreo pedeapsă cu închisoarea, potrivit House Office of the Historian. Amendamentul 19, pentru care ea a luptat, a fost ratificat la 14 ani de la moartea ei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
11,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:7,2 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
7
Mon
9
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău