Troleibuzul asamblat la Chișinău, pus în circulație
-
18 Iulie 2012 08:54
Primul troleibuz asamblat la Chișinău de Regia Transport Electric, circulă începând de astăzi pe ruta nr. 21 din capitală.
Alte patru unități urmează să fie gata în curând, a anunțat ieri primarul general Dorin Chirtoacă. Municipalitatea își propune asamblarea a 10 troleibuze până la sfârșitul acestui an și a câte 50 troleibuze anual, astfel ca în următorii ani să fie reînnoite toate parcurile de troleibuze din capitală.
Troleibuzele asamblate la Chișinău costă aproximativ 135 de mii de Euro, cu 10 mii de Euro mai puțin decât cele achiziționate de la uzină.