Trei sectoare de drum din centrul R.Moldova vor intra în reparații

  • 04 Septembrie 2020 09:42
Trei sectoare de drum din centrul R.Moldova vor intra în reparații

Trei sectoare de drum local, cu lungimea de 36,5 km, care tranzitează localitățile Chiștelnița, Scorțeni din raionul Telenești și Meșeni, Ignăței, Peciște, Pripiceni-Răzești, Pripiceni-Curchi, Trifești din raionul Rezina vor fi reabilitate.

Contractele de executare a lucrărilor au fost semnate recent de Agenția de Stat a Drumurilor (ASD), comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, structura rutieră va fi reparată prin ranforsarea straturilor de bază și aplicarea îmbrăcămintei rutiere noi. Siguranța rutieră urmează a fi îmbunătățită prin amenajarea intersecțiilor, aplicarea indicatoarelor rutiere, parapetelor metalice, stâlpilor de ghidare, dar și a marcajului rutier.

Contractul este parte a Proiectului de „Îmbunătățire a Drumurilor Locale", iar pentru realizarea acestuia Banca Mondială a acordat Guvernului Republicii Moldova un suport financiar. Valoarea totală a lucrărilor este de 364.108.262,72 lei. Reparația drumurilor al trebui să se încheie în 18 luni, plus 12 luni pentru perioada de notificare a defecțiunilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:7,72 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău