Trei raioane și mai multe ONG-uri vor coopera pentru a lansa construcția autostrăzii Chișinău–Ungheni

  • 21 Decembrie 2018 09:30
Trei raioane și mai multe ONG-uri vor coopera pentru a lansa construcția autostrăzii Chișinău–Ungheni

Conducerea raioanelor Ungheni, Călărași, Strășeni și șapte organizații neguvernamentale în domeniul mediului au semnat un memorandum de înțelegere cu privire la dezvoltarea infrastructurii drumurilor din R. Moldova. Documentul prevede mai multe acțiuni pentru promovarea necesității construcției autostrăzii Chișinău–Ungheni, ce va fi interconectată la rețeaua europeană de transport, transmite MOLDPRES.

„Am decis să colaborăm pentru a realiza împreună diferite activități ce vor ține de crearea proiectelor, cu finanțare rambursabilă sau granturi, pentru a face posibilă construcția autostrăzii Chișinău–Ungheni, ce va fi interconectată la traseul Ungheni–Iași–Târgu Mureș din România. Astfel, vom avea acces la un drum european de calitate”, a menționat Iurie Calestru, directorul Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor.

Conform memorandumului, partenerii vor coopera pentru a obține finanțare externă și internă, care va face posibilă implementarea parțială sau integrală a proiectelor.  „Pentru asta, în primul rând,  sunt necesare studii de fezabilitate, pe care ne propunem să le elaborăm de comun acord”, a precizat Gabriel Mărgineanu, președintele Asociației Patronale a Industriei Turismului și Societății “Biotica”.

Inițiativa este apreciată de administrațiile locale ale celor trei raioane implicate, care văd în această autostradă mai multe posibilități  de a dezvolta infrastructura și a spori fluxul de investiții.

“Cu susținerea partenerilor externi am reușit să construim centura de ocolire, iar dacă reușim să construim această autostradă, am putea edifica și un pod cu serviciu vamal și punct unic de control. Toate acestea ar interesa investitorii și ar motiva oamenii să rămână acasă”, a specificat Alexandru Brânză, vicepreședinte al raionului Ungheni.

Memorandumul semnat astăzi este prevăzut pentru cinci ani, iar planificarea detaliată a acțiunilor va fi stipulată într-un acord separat.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău