Trei funcționari publici, reținuți într-un dosar de corupție în domeniul construcțiilor
-
14 Aprilie 11:50
Cinci persoane au fost reținute în cadrul mai multor cauze penale pornite pe fapte de trafic de influență, corupere pasivă și corupere activă. Printre persoanele reținute se numără doi fondatori și administratori ai unor agenți economici din domeniul construcțiilor, precum și trei persoane publice – doi directori adjuncți ai instituțiilor de învățământ profesional din Bălți și un responsabil tehnic (diriginte de șantier) din cadrul IMSP Spitalul Raional Sîngerei.
Potrivit CNA, unul dintre administratori ar fi oferit și transmis sume de bani cuprinse între 8 000 și 35 000 de lei unor persoane publice, pentru a le determina să nu verifice corespunzător volumul și calitatea lucrărilor executate în cadrul unor contracte de achiziții publice derulate cu instituții de stat, inclusiv din domeniul educației și sănătății. Astfel, ar fi fost facilitată recepționarea unor lucrări executate cu abateri.
Totodată, un alt administrator este bănuit că, invocând influență asupra unor persoane publice din cadrul Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite pentru a determina factori de decizie să nu creeze impedimente la recepția unei construcții.
Pe 14 aprilie, oamenii legii au desfășurat 15 percheziții în dosarele vizate. În urma acțiunilor de urmărire penală, cele cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore: doi administratori de companii, doi directori adjuncți ai instituțiilor de învățământ profesional din Bălți și un diriginte de șantier.
În prezent, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

