Trei decese după ce ciclonul Bulbul s-a dezlănțuit asupra zonelor de coastă din India și Bangladesh

  • 10 Noiembrie 2019 09:54
Trei decese după ce ciclonul Bulbul s-a dezlănțuit asupra zonelor de coastă din India și Bangladesh

Ciclonul Bulbul s-a dezlănțuit în cursul nopții asupra zonelor de coastă din estul Indiei și sudul Bangladeshului, provocând decesul a trei persoane și forțând zeci de mii de oameni să-și părăsească locuințele, au precizat duminică autoritățile, potrivit DPA, preluat de Agerpres.

Ciclonul a atins țărmul sâmbătă seară la Sundarbans, cea mai întinsă pădure de mangrove din lume, situată între India și Bangladesh, pe țărmul Golfului Bengal, provocând ploi torențiale și vânturi cu viteze de până la 120 de kilometri la oră.

În India, un bărbat a decedat după ce un copac s-a prăbușit peste el sâmbătă seară în Kolkata, capitala statului West Bengal, potrivit forțelor de ordine. În statul vecin Odisha, o altă persoană și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui zid, au anunțat autoritățile locale.

În Bangladesh, furtuna tropicală a provocat decesul unei persoane după ce un copac s-a prăbușit peste locuința acesteia, potrivit autorităților.

Sute de mii de rezidenți din zonele de coastă din cele două țări au fost evacuați ca măsură de precauție înaintea sosirii ciclonului. Bangladesh a evacuat peste 300.000 de persoane, în timp ce în India, 125.000 de persoane au fost strămutate, cele mai multe în statul West Bengal.

Cel mai important aeroport din regiune, aflat la Kolkata, și-a suspendat activitatea ca măsură de precauție.

Furtuna s-a deplasat către nord-est și va pierde din intensitate transformându-se într-o "depresiune tropicală" când va atinge coasta Bangladeshului până duminică la prânz cu viteze ale vântului de până la 60 de kilometri la oră, potrivit Departamentului indian de meteorologie.

Duminică, echipe de salvare și ajutor vor fi mobilizate în regiunile afectate pentru a evalua pagubele, a declarat telefonic de la Kolkata Amalendu Dutta, un responsabil în domeniul managementului dezastrelor.

"Regiunea se confruntă cu rafale de vânt. Sute de arbori și stâlpi de electricitate au fost smulși, iar numeroase locuințe au fost avariate", a mai spus Dutta.

Potrivit oficialilor din Bangladesh, furtuna a devastat recolte din regiuni extinse aflate în zonele de coastă.

"Am solicitat administrației locale să realizeze o evaluare rapidă a pagubelor rezultate în urma ciclonului", a declarat telefonic pentru DPA Shahadat Hossain, directorul departamentului pentru managementul dezastrelor din Bangladesh

Nu există informații privind pagube majore în Sundarbans, acolo unde furtuna a lovit țărmul, potrivit responsabilului din domeniul conservării pădurilor Bangladesh Moyeenuddin Khan.

Pădurea cu o suprafață de 140.000 de hectare, administrată atât de Bangladesh, cât și de India, face parte din patrimoniul UNESCO, și este casa mai multor specii rare, printre care tigrul bengalez.

Ciclonul este un fenomen care se produce frecvent deasupra Golfului Bengal în perioada aprilie-noiembrie, provocând distrugeri pe regiuni extinse în zonele de coastă din India și Bangladesh.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:3,09 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău