Trei copii care au prins un hoț vor primi mai multe cadouri de Crăciun
-
01 Decembrie 2016 14:44
Un judecător din Marea Britanie a hotărât ca trei copii de nouă ani să primească, fiecare, câte un cadou în plus de Crăciun, drept răsplată pentru că au prins un spărgător care îi furase banii de înmormântare unei femei de 88 de ani.
Cei trei copii au dat alarma, după ce Robert Franklin, de 41 de ani, a fugit cu banii, iar unul din ei l-a identificat la recunoașterea organizată de poliție. Apoi, fiecare din cei trei a depus mărturie în instanță. Judecătorul Paul Batty din comitatul britanic York le-a acordat câte 50 de lire sterline fiecăruia dintre cei trei băieți.
Cecurile le vor fi trimise prin poștă părinților, ca să le poată cumpăra cadouri pe care copiii să le găsească sub brad. Între timp, hoțul ispășește o sentință de cinci ani închisoare, după ce a fost condamnat de jurații convinși de mărturiile copiilor. Ei au spus în instanță că, după ce supraveghease casa victimei sale, inculpatul își lăsase singuri copiii lui preșcolari, pe care îi luase cu el ca acoperire. Acest lucru a atras însă atenția martorilor, care văzându-i pe micuți singuri, au încercat să intre în vorbă cu ei și să-i ajute, exact când tatăl lor ieșea din casa bătrânei cu geanta de farduri a femeii, în care se aflau economiile ei. Hoțul a pus geanta în căruciorul copilului mic și a plecat în grabă cu toți copiii lui. Atunci, cei trei copii mai mari au înțeles că ceva nu era în regulă și au dat alarma.
În ceea ce o privește pe doamna de 88 de ani, victima agresiunii a devenit foarte preocupată de siguranța ei și deși înainte ieșea din casă și era foarte sociabilă, acum stă tot timpul închisă în locuința proprie, scrie Rador.

