Tratatele internaționale de asistență juridică în materie civilă și penală, încheiate de R.Moldova vor fi revizuite

  • 16 Ianuarie 2020 16:50
Tratatele internaționale de asistență juridică în materie civilă și penală, încheiate de R.Moldova vor fi revizuite

Ministerul Justiției anunță despre demararea revizuirii (inventariere) tuturor tratatelor internaționale de asistență juridică în materie civilă și penală, încheiate de Republica Moldova la nivel bilateral sau multilateral, implementarea cărora este pusă în sarcina instituției, întru garantarea eficientizării procedurii de asistență internațională cu statele terțe și/sau organizațiile internaționale.

De asemenea, ministerul planifică inițierea procedurilor de negociere a unor noi instrumente internaționale, inclusiv pentru a facilita procedurile de asistență juridică reciprocă, astfel încât autoritățile statului să nu aibă impedimente la soluționarea spețelor, indiferent de natura lor (penal, civil).

În raport cu statele care nu sunt parte la acordurile de asistență adoptate sub egida organizațiilor internaționale și cu care Republica Moldova nu are încheiate acorduri bilaterale de asistență juridică, Ministerul Justiției va constitui un grup de lucru pentru a identifica vulnerabilitățile în aplicarea principiului reciprocității.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
11,24
Cer senin
Umiditate:71 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău