Transportatorii continuă protestul. Cursele regulate sunt suspendate
-
08 Februarie 2022 08:13
Transportatorii nu au renunțat la protest, iar cursele regulate din țară sunt suspendate și astăzi pentru a doua zi consecutiv. Ei estimează că, la fel ca și luni, cursele pe 90% din rute nu se vor efectua.
Contactat de IPN, președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a precizat că în prima zi de protest, cu părere de rău, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu a dat niciun semnal pentru a asigura încrederea că problemele transportatorilor vor fi soluționate. Potrivit lui, discuțiile cu reprezentanții Cancelariei de stat au fost constructive, însă aceasta nu este structura care să adopte decizii în domeniul transportului.
Oleg Alexa a precizat că nu este prea clar ce o să le spună autoritățile joi, în cadrul discuțiilor, care ar urma să aibă loc, și din lipsă de certitudine nu s-a renunțat la acțiunea de protest. Potrivit lui, în condițiile a problemelor existente, inclusiv a scumpirilor continue la carburanți, transportatorii au ajuns în situația în care nu mai au ce pierde.
Președintele APOTA a mai spus că transportatorii nu insistă ca autoritățile să le spună o cifră exactă, dar să le dea asigurări că au înțeles preocupările din ramură și că va exista majorare a tarifului.
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport a anunțat o grevă de trei zile, 7-9 februarie, cu suspendarea rutelor regulate naționale. Acțiunii de protest i s-a alăturat și Asociația Patronală a Profesioniștilor din Transporturi „Transportatorul”. Potrivit reprezentanților MIDR, Guvernul le va propune joi transportatorilor un pachet de soluții ca răspuns la cererea acestora de majorare a tarifelor pe fundalul scumpirii carburanților, în special a motorinei. Printre aceste propuneri, a fost menționat un tarif diferențiat în funcție de rata de îmbarcare.