Transportatorii anunță protest

  • 29 Septembrie 2020 11:42
Transportatorii anunță protest

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto anunță pentru data de 7 octombrie o acțiune de protest în Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit organizatorilor, manifestația este „împotriva protecționismului acordat de organele centrale de stat proiectului de delapidare a gărilor auto, de instituire a monopolului și de transformare a gărilor într-un subiect de stoarcere a banilor de la transportatori”, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Asociația menționează că mai multe adresări către Guvern, Ministerul Economiei și Infrastructurii și Agenția Proprietății Publice au fost ignorate. „Contractul de parteneriat public-privat al gărilor auto a avut doar scopul de a fura imobilele care constituie gări și stații auto și care sunt amplasate în municipiul Chișinău, municipiul Bălți și alte aproape 30 de centre raionale precum și a crea o structură monopolistă care va încasa prin șantaj mijloace financiare de la transportatori”, precizează sursa.

Potrivit Asociației, „inițial guvernarea a solicitat rezilierea contractului de parteneriat public-privat și întoarcerea gărilor în proprietatea statului, dar după ce unul din beneficiarii acestui „proiect” a devenit Alexandru Vîlcu, poziția organelor de stat s-a schimbat radical, iar ilegalitățile comise de așa-numitul partener privat se bucură de o protecție nemărginită din partea autorităților”.

„În prezent de către Alexandru Vîlcu și Ghenadie Țepordei se pune temelia deposedării ramurii transporturilor de complexul de imobile care se numește „Gara Centrală”, amplasat pe o suprafață de aproximativ 2 ha în centrul Chișinăului”, se mai spune în comunicat.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
0,24
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău