Traian Băsescu a ajuns la Chișinău
-
17 Iulie 2013 15:29
Președintele României Traian Băsescu care a sosit miercuri, 17 iulie, într-o vizită oficială în Republica Moldova, a fost întâmpinat în aceatsă dimineață de către Nicolae Timofti în cadrul unei ceremonii oficiale la Reședința de stat.
În timp ce președintele României saluta membrii aparatului prezidențial, mai mulți unioniști adunați lîngă reședință au scandat „Unire!” În acelaș timp, câțiva oameni și-au exprimat protestul față de vizita lui Traian Băsescu la Chișinău.
După întrevederea la care se vor discuta chestiunile bilaterale dintre cele două state și agenda europeană a țării noastre, cei doi vor susține o conferință de presă comună.
Șeful statului român are programate, de asemenea, întrevederi cu președintele Parlamentului, Igor Corman, cu prim-ministrul Iurie Leancă, cu primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, precum și cu liderii partidelor parlamentare.
Această vizită este importantă pentru promovarea proiectelor bilaterale, în special ale celor energetice, precum și pentru agenda europenă a Republicii Moldova, susținută de către România, consideră experții.
Reprezentanții unor partide de stânga intenționau să-l întâmpine cu proteste pe Traian Băseascu, dar o instanță de judecată a interzis organizarea protestelor în timpul vizitei președintelui român.