Traficant de heroină, reținut de polițiști în timp ce cobora din autocarul Odesa-Chișinău
-
06 Februarie 11:14
Polițiștii din Republica Moldova au prins un bărbat suspectat de trafic ilicit de heroină.
Potrivit IGP, acesta a fost reținut în flagrant în timp ce cobora din autocarul Odesa-Chișinău.
În rezultatul percheziției corporale asupra bănuitului, oamenii legii au depistat și ridicat două pachete cu masă solidă de culoare albă, asemănătoare cu heroina, în cantitate de aproximativ jumate de kilogram.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari.
Bărbatul riscă închisoare de la 7 la 15 ani.