Trafic restricționat în centrul Chișinăului, în legătură cu desfășurarea Marșului Suveranității. Cum va circula transportul public

  • 23 Iunie 2025 17:25
Trafic restricționat în centrul Chișinăului, în legătură cu desfășurarea Marșului Suveranității. Cum va circula transportul public

Traficul rutier pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni din centrul Chișinăului va fi sistat parțial în această seară, în intervalul orelor 19:00-23:00. Măsura este luată în legătură cu organizarea marșului prilejuit Zilei Suveranității. Anunțul a fost făcut de autoritățile municipale și de poliția națională.

În legătură cu desfășurarea evenimentului, traficul rutier va fi suspendat temporar pe următoarele artere:

Strada Alexei Mateevici (tronsonul Mitropolit Bănulescu-Bodoni - Alexandru Pușkin): 19:00-20:10

Strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni (tronsonul Alexei Mateevici - bd. Ștefan cel Mare): 20:10-20:40

Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (tronsonul Sfatul Țării - Cebotari): 20:30-23:00

Direcția Generală Mobilitate Urbană, împreună cu operatorii de transport, va implementa următoarele măsuri:

Autobuze: Redirecționarea circulației de pe bd. Ștefan cel Mare pe strada București

Troleibuze:

Ruta nr. 3: va circula pe str. București - str. Vasile Alecsandri și, în continuare, pe traseul stabilit;

Ruta nr. 10: va fi redirecționată pe str. Columna - str. Vasile Alecsandri și, în continuare, pe traseul stabilit;

Rutele nr. 7, 12, 16, 25, 29 și 32: vor circula doar până la str. Columna

Inspectoratul General al Poliției precizează că va asigura ordinea publică și securitatea circulației rutiere.

În acest context, conducătorii auto sunt îndemnați să respecte indicațiile agenților de patrulare și să urmează rutele alternative.

Marșul Suveranității va începe la ora 19:00 la monumentul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici, de pe strada Alexei Mateevici. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
29,12
Câțiva nori
Umiditate:49 %
Vint:5,26 m/s
Mon
25
Tue
24
Wed
20
Thu
20
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău