Trafic intens la trecerile de la frontieră. Serviciul Vamal activează la capacitate sporită

  • 23 Decembrie 2019 14:40
Trafic intens la trecerile de la frontieră. Serviciul Vamal activează la capacitate sporită

În perioada 16-22 decembrie 2019, fluxul unităților de transport a înregistrat o creștere semnificativă, constituind 83 239 de unități, comparativ cu 74 480 în săptămâna precedentă.

Doar în zilele de weekend (21-22 decembrie 2019), vama a fost traversată de 13 820 mijloace de transport, fiind  înregistrată o creștere de 2 897 mijloace de transport comparativ cu weekend-ul precedent. Astfel, valorile de trafic au crescut cu peste 17% în weekend-ul trecut (21-22 decembrie), comparativ cu perioada 14 - 15 decembrie curent. 

Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la postul vamal “Leușeni”, fiind atestată o creștere cu circa 30% în perioada de referință. 

Ca urmare, în vederea reducerii timpului de așteptare în punctele de trecere a frontierei, Serviciul Vamal a dispus realizarea mai multor acțiuni, printre care suplinirea numărului de funcționari și al echipamentelor de verificare, implicarea șefilor posturilor vamale în efectuarea controlului, utilizarea tuturor pistelor indiferent de sensul de traversare etc. 

Adițional, Serviciul Vamal colaborează cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și autoritățile vamale și de frontieră ale statelor vecine, în vederea coordonării și sincronizării acțiunilor de fluidizare a traficului pe ambele părți ale frontierei comune. 

Serviciul Vamal activează la capacitate sporită, în contextul tendinței specifice perioadei sărbătorilor de iarnă de creștere a fluxului mijloacelor de transport la frontieră. 

Serviciul Vamal își exprimă recunoștința pentru răbdarea și înțelegerea cetățenilor care traversează frontiera în perioade de intensificare considerabilă a circulației. Reiterăm: Serviciul Vamal își continuă acțiunile de specialitate pentru a dezvolta continuu noi mecanisme de facilitare a traficului transfrontalier.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:4,12 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău