Tradiția „Horei de Duminică” a fost reluată la Comrat
-
29 August 2019 15:30
Autoritățile municipiului Comrat au reluat tradiția „Horei de duminică”. Prima serată dansantă a avut loc duminică, 25 august, la care au participat zeci de persoane, transmite MOLDPRES.
Potrivit autorităților, inițiativa a fost acceptată atât de oamenii în etate, cât și de tineri. Localnicii au dansat sub melodii populare, interpretate de un ansamblu vocal-instrumental.
Hora a fost reanimată la solicitarea mai multor organizații obștești. „Oamenii au nevoie de emoții pozitive, posibilitatea de a comunica, de a transmite tinerilor tradiții și obiceiuri, de a-i scoate în stradă, făcându-i să se odihnească de ecranele calculatoarelor și telefoanelor”, a explicat Svetlana Panaitova, președintele „Asociației Femeilor din Găgăuzia”, citată de gagauzinfo. md.
Organizatorii au promis că hora va fi desfășurată la Comrat în fiecare duminică.
Jocul de duminică, hora de duminică sau țărănească este un obicei autohton din vechime, fiind una din cele mai îndrăgite activități la care participau localnicii, în special ai satelor. În majoritatea satelor, jocul începea duminică după masa și se desfășura între orele 14.00 – 19.00. În horă se prindeau toți tinerii, iar oamenii mai în vârstă asistau de pe margini. În horă nu aveau voie să participe tinerii care aveau mai puțin de 14 ani, indică mai multe surse.