Tot mai multe plângeri privind publicarea hotărârilor judecătorești nedepersonalizate. Instanțele, atenționate să respecte legislația (Bizlaw)

  • 07 Ianuarie 2020 10:30
Tot mai multe plângeri privind publicarea hotărârilor judecătorești nedepersonalizate. Instanțele, atenționate să respecte legislația (Bizlaw)

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a primit mai multe decizii ale Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) cu privire la încălcarea de către unele instanțe judecătorești a prevederilor legale ce vizează prelucrarea datelor cu caracter personal și publicarea nedepersonalizată pe portalul web național al instanțelor de judecată a unor hotărâri, scrie Bizlaw.md.

În context, CNPDCP a menționat că numărul plângerilor ce vizează includerea în actele procesuale ale instanțelor de judecată a datelor cu caracter personal în afara cadrului legal a crescut, includerea acestora considerându-se excesivă și contrară legii în raport cu scopul pentru care sunt colectate și/sau prelucrate ulterior aceste date. La fel, s-a majorat și numărul plângerilor privind publicarea hotărârilor judecătorești în formă nedepersonalizată, potrivit sursei citate.

În baza constatărilor, Centrul a sesizat CSM solicitând atenționarea președinților/vicepreședinților instanțelor judecătorești cu privire la necesitatea respectării prevederilor legale privind acest subiect.

Potrivit unei decizii din 10 decembrie, CSM a atenționat instanțele judecătorești asupra respectării prevederilor Regulamentului privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul național al instanțelor de judecată și pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
20,52
Cer fragmentat
Umiditate:66 %
Vint:2,75 m/s
Tue
23
Wed
24
Thu
25
Fri
24
Sat
24
Arhivă Radio Chișinău