Tone de mâncare sunt irosite la nivel mondial/ Soluția găsită de un magazin din Finlanda

  • 09 Septembrie 2019 10:17
Tone de mâncare sunt irosite la nivel mondial/ Soluția găsită de un magazin din Finlanda

Tone de mâncare sunt irosite la nivel mondial, iar una dintre soluțiile pentru a combate această problemă este „ora fericită”, implementată într-un supermarket din Finlanda, relatează publicația The New York Times.

În cazul supermarketului din Finlanda, „Ora fericită” nu se referă la băuturi, cum se întâmplă în mod normal, ci la alimente, aflate la doar câteva ore distanță de termenul de expirare.

Mâncarea care se apropie de termenul de expirare intră la reducere la ora 21.00 în 900 de supermarketuri S-market din Finlanda, prețurile fiind cu aproximativ 30%-60% mai mici.

Inițiativa face parte dintr-o campanie de doi ani pentru reducerea mâncării irosite și a fost denumită „Ora fericită” pentru a atrage clienții, datorită legăturii acesteia cu reducerile la mâncare și băutură din restaurante. 

Aproximativ o treime din mâncarea produsă pentru consum uman este irosită la nivel mondial, conform Organizației pentru Mâncare și Agricultură din cadrul ONU. În cifre, această estimare se ridică la 1.3 tone de mâncare irosită anual, în valoare de aproximativ 680 de miliarde de dolari.

Toată mâncarea în exces contribuie la schimbările climatice, conform oamenilor de știință. Aproximativ 8-10% dintre emisiile de gaze sunt legate de pierderile alimentare, din momentul producerii până în cel al livrării și consumării, conform unui raport al fondului interguvernamental pentru Schimbare Climatică.

Pentru consumatori, reducerea cantității de alimente irosite este una dintre acțiunile prin care pot ajuta planeta.

„S-a pus mult accent pe energie. Dar schimbările climatice au legătură la fel de mult cu alimentele”, a declarat Paul Behrens, profesor al Universității Leiden din Olanda.

Reducerea mâncării irosite la nivel mondial este o provocare, deoarece încercarea de a vinde cât mai multe alimente este parte a oricărei companii și acest obicei este integrat în culturile „mănâncă-cât-de-mult-poți”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău