Tiraspolul blochează de două luni ședințele Comisiei Unificate de Control
-
26 Noiembrie 2020 18:15
La întrunirea Comisiei Unificate de Control din 26 noiembrie 2020, proiectul ordinii de zi prezentat de delegația Republicii Moldova a fost susținut doar de către reprezentanții Misiunii OSCE și ai Ucrainei, informează MOLDPRES citând Biroul politici de reintegrare.
Potrivit sursei citate, delegația Republicii Moldova le-a amintit membrilor Comisiei Unificate de Control că, prin prisma Acordului din 1992, este ilegală instalarea în Zona de Securitate a posturilor de control „grănicerești” și prezența altor structuri militare decât cele care fac parte din Forțele Mixte de Menținere a Păcii. Ignorarea prelungită a acestor probleme este periculoasă, mai ales că oferă Tiraspolului posibilitatea de a consolida infrastructura posturilor ilegale. Asemenea acțiuni abuzive afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, dar și echilibrul de forțe în Zona de Securitate.
Exponenții Tiraspolului au refuzat categoric luarea unor decizii clare în cadrul Comisiei pe subiecte privind libera circulație și cetățeni sechestrați în Zona de Securitate. Din această cauză, Tiraspolul blochează ședințele ordinare ale Comisiei de aproape două luni, sfidând actele de bază ale operațiunii de pacificare.
Între timp, rămân în afara atenției Comisiei și alte elemente importante precum rapoartele săptămânale ale Comandamentului Militar Întrunit vizând situația în Zona de Securitate, elaborarea regulamentului de funcționare a Comandamentului Militar Întrunit, probleme organizatorice legate de schimbarea periodică a efectivelor de observatori militari etc.
Cu toate că dezbaterile au durat câteva ore, ordinea de zi nu a fost aprobată nici de această dată, iar ședința ordinară a fost amânată.
Prin consens, pentru a asigura anumite aspecte organizatorice ale misiunii de pacificare, s-a decis desfășurarea unei ședințe extraordinare. În cadrul acesteia, Comisia a examinat un singur subiect, aprobând înlocuirea prin rotație a cinci observatori militari delegați din partea Ucrainei și a doi observatori militari din partea Republicii Moldova. Înlocuirea a fost necesară în legătură cu expirarea termenului de aflare în misiune a militarilor care au executat aceste funcții până în prezent.
Membrii Comisiei Unificate de Control se vor reuni la 3 decembrie curent, la Bender.