Tiraspolul a decis prelungirea stării de urgență în regiunea din stânga Nistrului
-
28 Mai 2020 17:39
Regimul stării de urgență din regiunea transnistreană este prelungit până la 15 iunie.
Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta a anunțat joi serviciul de presă al liderului separatist de la
"După ce situația a fost discutată cu membrii centrului operațional, a fost luată decizia de a extinde starea de urgență până la 15 iunie. În viitorul apropiat va fi semnat un decret în acest sens", se arată în comunicat.
În Transnistria, starea de urgență a fost introdusă de la 17 martie până la 1 mai, apoi a fost prelungită până la 1 iunie. Săptămâna trecută, a început ridicarea treptată a restricțiilor: au fost redeschise centrele comerciale, piețele de construcții și magazinele nealimentare. Însă în ajun, în regiune a fost înregistrat un număr record de infecții - 53 cazuri noi de COVID-19.
Potrivit centrului operațional al Transnistriei, în regiune au fost înregistrate 964 cazuri de infecție cu COVID-19, 516 persoane s-au vindecat, 36 au decedat. Aceste date sunt incluse în statistica generală pentru Moldova. Datele pentru regiunea transnistreană diferă de cele prezentate de centrul operațional.