Timișoara, 29 de ani de la Revoluția din decembrie 1989

  • 17 Decembrie 2018 09:37
Timișoara, 29 de ani de la Revoluția din decembrie 1989

În România, la Timișoara, luni este zi de doliu, la 29 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.

Vor avea loc slujbe și vor fi depuse coroane de flori, iar la manifestări vor fi prezenți și revoluționari din alte județe. În urmă cu 29 de ani, pe străzile Timișoarei cădeau sub gloanțe primele victime ale represiunii comuniste, îndreptate asupra celor care au avut curajul să se ridice împotriva dictaturii.

Pe 17 decembrie 1989, la ordinul lui Ceaușescu, s-a deschis focul asupra manifestanților, 58 de persoane au fost ucise, iar sute au fost rănite.

Astăzi, în memoria eroilor martiri, drapelele au fost coborâte în bernă, iar de la ora 10:00 va fi oficiată o slujbă de pomenire la Catedrala Mitropolitană, urmată de depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Crucificării, apoi vor fi slujbe și parastase la Cimitirul Eroilor și la Biserica Martirilor, iar seara, de la ora 18:00, pe treptele catedralei, va avea loc un moment de reculegere cu lumânări personalizate, cu chipurile celor care s-au jertfit pentru libertate.

Tot în această seară la Teatrul Național, actorului Ion Caramitru, figură marcantă a Revoluției române va decerna titlul de "Cetățean de onoare al Municipiului Timișoara".

Sursa: RRA

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău