The Telegraph: Axa Rusia-Iran incită la război în Orientul Mijlociu

  • 10 Octombrie 2023 10:08
The Telegraph: Axa Rusia-Iran incită la război în Orientul Mijlociu

Nu e nevoie să fii un expert în strategie pentru a uni punctele între Gaza, Teheran și Moscova, spune colonelul Richard Kemp, fost comandant al forțelor britanice din Afganistan într-un comentariu publicat în ziarul britanic The Telegraph, citat de Rador Radio România. Asaltul devastator împotriva Israelului nu e opera unor teroriști care acționează de unii singuri, scrie hotnews.ro.

Aceștia nu sunt luptători pentru libertate disperați, încercând să-și elibereze pământul de sub ocupația imperialistă, așa cum afirmă scenariul denaturat anti-Israel, conceput inițial de KGB la Moscova. Din contră, sunt unelte care se pun de bunăvoie la dispoziția axei Iran-Rusia, care încearcă să provoace război și haos în Orientul Mijlociu urmărindu-și propriile obiective geopolitice.

În ce-l privește, Iranul pare pornit încă de la Revoluția Islamică din 1979 să anihileze statul evreiesc, o ambiție reiterată atât prin vorbe cât și prin fapte.

Aripa teroristă de stat a Teheranului, IRGC („Brigăzile Revoluționare”, n.r.), finanțează, înarmează și echipează de decenii teroriști din Liban, Gaza și Cisiordania, iar în Siria a încercat să dubleze aceste capacități amenințătoare. Între timp, Teheranul și-a dezvoltat și un program de înarmare nucleară, care e acum periculos de aproape de a da roade.

Mâna Moscovei e implicată în acest conflict chiar și mai demult, de la mijlocul anilor '70 și dinainte, când KGB a recrutat, finanțat și dirijat grupări teroriste palestiniene ca o modalitate de a submina influența americană și britanică în Orientul Mijlociu.

Aceste relații din epoca sovietică au fost întreținute până în ziua de astăzi de către serviciile secrete rusești.

Hezbollahul din Liban, cu 150.000 de rachete iraniene ațintite asupra Israelului de dincolo de granița nordică, ajută Rusia să ocolească sancțiunile și s-a afirmat că a primit în schimb armament rusesc.

Militanții Hamas și ai Jihadului Islamic s-au întâlnit cu Lavrov

Delegații ale conducerilor Hamas și Jihadului Islamic din Fâșia Gaza au vizitat în ultimele luni Moscova, unde s-au întâlnit cu demnitari, inclusiv cu ministrul de externe Serghei Lavrov.

Axa militară Moscova-Teheran a apărut în urma răzvrătirii contra lui Assad (dictatorul sirian - n.r.), care a fost înăbușită de forțe proprii și interpuse ale Iranului, alături de aliații lor ruși, inclusiv celebrul grup de mercenari Wagner.

Axa s-a consolidat după invazia lui Putin din Ucraina de anul trecut, când Iranul a furnizat mii de drone kamikaze Shahed, utilizate în special la omorârea civililor ucraineni.

La schimb, pe lângă sume enorme în bani, Iranul vrea avioane militare avansate rusești, sisteme de apărare antiaeriană și muniție, cu privire la care s-au și încheiat deja acorduri, conform mai multor articole de presă, mai spune Kemp.

Rusia i-a mai furnizat Iranului și tehnologie cibernetică, precum și armament occidental capturat în Ucraina, inclusiv sisteme anti-tanc americane și britanice, pentru a determina cum au fost construite.

Interesele comune ale Rusiei și Iranului

Unii cred că Rusia ar ajuta Iranul chiar și cu programul lui nuclear, punând strângerea relațiilor cu Teheranul mai presus de neproliferarea nucleară. Ce se știe sigur e că Rusia protejează Iranul de investigațiile Agenției Internaționale a Energiei Atomice.

Ambele țări, unite de interese comune de ordin geopolitic, militar și economic, dar și de hotărârea de a se opune influenței SUA, au motive întemeiate pentru a destabiliza Orientul Mijlociu prin înlesnirea agresiunii palestiniene contra Israelului în acest moment anume.

Iranul vrea să saboteze relațiile tot mai bune ale Israelului cu statele arabe, dar în primul rând normalizarea relațiilor cu Arabia Saudită, care părea iminentă înainte de război.

Inițiativa ar putea fi acum suspendată, dat fiind că prințul moștenitor Muhammad Bin Salman se teme probabil de proteste de stradă ale arabilor în contextul în care Israelul e forțat să-și apere populația, probabil printr-o ofensivă terestră în Fâșia Gaza.

Din perspectiva Rusiei, un element-cheie al strategiei lui Putin e erodarea susținerii pentru ajutorul vital furnizat de Occident Kievului pentru a menține Ucraina în luptă, dar și dezbinarea țărilor donatoare.

Războiul din Orientul Mijlociu distrage atenția de la invazia Rusiei

Rusia consideră că violența din Orientul Mijlociu e o cale eficientă de a deturna atenția clasei politice americane de la războiul din Ucraina, dar și resursele americane.

Imediat ce a izbucnit violența contra Israelului, Kremlinul a lansat teorii care învinovățesc Occidentul pentru conflict. De exemplu, președintele Consiliului de Securitate Rus, Dmitri Medvedev, a scris ieri dimineață pe X că SUA și aliații lor ar fi trebuit să lucreze la soluționarea conflictului israeliano-palestinian în loc să „interfereze” cu treburile Rusiei și să-i acorde asistență militară Ucrainei.

Axa Rusia-Iran, care s-a manifestat atât de oribil prin acest atac devastator împotriva Israelului, cât și prin crime de război repetate împotriva poporului ucrainean, reprezintă o amenințare tot mai mare pentru Vest, în condițiile în care alianțele totalitare în curs de afirmare încearcă să submineze ordinea democratică.

Acest demers nu poate fi contracarat prin acel gen de conciliatorism care l-a determinat pe Joe Biden să ridice sechestrul de pe miliarde de dolari ale Iranului, într-o tentativă inutilă de a-l convinge să renunțe la ambițiile lui nucleare imuabile, în vreme ce concomitent refuza să-i trimită Ucrainei arme cu rază lungă de acțiune de care aceasta avea nevoie pentru a respinge trupele lui Putin.

Acest război trebuie să fie un memento pentru Vest cum că forța nu poate fi contracarată decât cu putere, în cazul de față puterea de a sprijini Israelul împotriva asaltului cu care se confruntă, crede Richard Kemp.

Iar aceasta include orice fel de mijloace necesare pentru a înfrânge inamicul care a atacat cu o asemenea ferocitate populația civilă, conchide colonelul britanic.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău