THE NEW YORK TIMES: Pasul următor: Rusia deconectată

  • 09 Decembrie 2014 10:49
THE NEW YORK TIMES: Pasul următor: Rusia deconectată

THE NEW YORK TIMES - Era o vreme când noi, rușii, credeam că țara noastră este un loc înfloritor și dinamic, un pământ unde rodesc diamantele. Dar astăzi, Rusia nu mai este o țară în curs de dezvoltare, ci își ascunde fața de ochii lumii.

Date fiind propriile acțiuni ale Kremlinului și contramăsurile adoptate de Occident, s-ar putea ca Rusia să își taie treptat multe dintre legăturile ei cu lumea, "deconectându-se" de la piața de capital, de la presa mondială, de la specializarea din străinătate și chiar de la Internet. Ca să rămână în vârful piramidei puterii din Rusia, președintele Vladimir V. Putin și piticii săi cred că trebuie să îngrădească și să potolească internetul.

Amfitrionii din presa rusă și comentatorii oficiali ne spun mereu că lumea din afară este un loc periculos, iar internetul mondial este tot mai mult prezentat ca o unealtă a influenței ostile din străinătate. Ministerul rus de Interne a declarat că rețeaua este "principalul canal de difuzare a ideologiilor distructive și extremiste".

Într-un discurs rostit la un forum din primăvara trecută, organizat de Frontul Poporului Întregii Rusii, președintele Putin susținea că, inițial, internetul "a apărut ca proiect special al CIA". El a mai spus că, în anii '90, când a apărut compania rusească de internet Yandex, ea "a fost supusă unor presiuni ca să angajeze în consiliul său director anumiți americani și anumiți europeni". În urma acestei declarații, acțiunile Yandex, o companie aflată pe locul al patrulea în topul mondial al motoarelor de căutare, a pierdut 16% din valoare.

Apoi, vara trecută, parlamentul a adoptat o lege care cere companiilor de internet să păstreze în țară datele personale ale cetățenilor ruși. Omul de legătură între guvern și internet, Dmitri Marinicev, care, în luna iulie, a fost numit în nou creata funcție de "avocat al internetului", afirmă că nu se prea știe exact ce înseamnă "date personale".

Nu se știe nici când va intra legea în vigoare. Kremlinul nu a luat o hotărâre, probabil din cauză că nici consecințele nu sunt prea clare. (Vor putea rușii să își folosească conturile de la Apple, Facebook, Google, Microsoft și de la alte companii, care înmagazinează informațiile clienților lor pe servere din afara țării? Sau să ceară viză, pentru că și asta implică înmagazinarea datelor personale pe servere din alte țări?)

O altă lege, deja în vigoare, merge și mai departe. Ea cere persoanelor cu bloguri, ale căror conturi sunt accesate zilnic de peste 3000 de persoane, să se înregistreze la autoritățile care reglementează internetul, urmând să intre sub incidența reglementărilor și restricțiilor valabile pentru întreaga presă. Până acum, bloggerii cei mai cunoscuți nu s-au înregistrat, iar autoritățile nu par să fi silit pe cineva să facă asta.

În septembrie, Consiliul de Securitate al Rusiei a discutat fezabilitatea tehnică și consecințele economice ale unei eventuale ruperi a Rusiei de la rețeaua de internet în vreme de criză. La acea vreme, purtătorul de cuvânt al președintelui, Dmitri Pescov, a declarat că autoritățile "intenționează să protejeze Rusia". "În ultima vreme, partenerii noștri din SUA și Europa au dat oarecum dovadă de un comportament imprevizibil", a spus el. "De aceea, suntem gata să facem orice".

Oricum, autoritățile ruse au intrat târziu în jocul restricționării accesului la internet. Înaintea protestelor crescânde din urmă cu trei ani care l-au făcut pe domnul Putin să recunoască importanța rețelei, el obișnuia să spună că rețeaua este "pe jumătate pornografie". Spre deosebire de Rusia, în China, guvernul comunist a recunoscut imediat forța potențială a internetului. "Dacă deschizi fereastra ca să intre aer proaspăt, trebuie să te aștepți să-ți mai intre și niște muște", obișnuia să spună Deng Xiaoping. Călăuzite de aceste cuvinte, autoritățile au ridicat așa-zisul Mare Zid de Foc al Chinei și au adoptat o serie de măsuri prin care să controleze fluxul de informații.

Dar, în Rusia, revoluția informațională a apărut în atmosfera delăsătoare a anilor '90, când înavuțirea părea mai importantă decât controlul opiniei publice. Deși Rusia este încă integrată în piața mondială, încă mai găzduiește organizații internaționale și încă mai are în general acces liber și deplin la rețelele mondiale, relațiile sale cu lumea din afară evoluează prost.

Asta a reieșit clar din relatările de presă pe tema apariției jenante a domnului Putin la recenta reuniune la nivel înalt a Grupului celor 20 de la Brisbane, în Australia. Enervat de criticile la adresa acțiunilor Rusiei din Crimeea și Ucraina, Putin a plecat în grabă, susținând că trebuie să doarmă pentru că îl așteaptă treburi urgente în țară.

Se pare că Rusia, care a fost exclusă din Grupul celor Opt după ce Kremlinul a anexat Crimeea, nu se simte prea bine nici ca membră a Grupului celor 20. Și totuși, această răceală nu pare să îl deranjeze prea mult pe președinte. În iulie, la o reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei (și uitând se pare că Rusia este încă membră a mai multor organizații internaționale, precum Comunitatea Statelor Independente și Organizația de Cooperare din Shanghai), el a declarat: "Slavă Domnului, Rusia nu face parte din nicio alianță", adăugând: "Nu în mică măsură, asta ne garantează suveranitatea".

Cu toate astea, încruntarea colectivă a sprâncenelor Occidentului nu a dat rezultate imediate, în afara unei izolări mai mari a liderului rus și a câtorva pumni primiți acasă. Dar reuniunea G-20 ar putea deveni un pprim simbol al pașilor Rusiei pe calea deconectării de la rețelele de pe glob.

Domnul Putin se va întâlni mai puțin cu liderii occidentali. Companiile rusești vor primi mai puține investiții străine. Băncile de stat sunt tot mai rupte de piețele occidentale de capital. Mulți dintre rușii de rând nu mai pot pleca în străinătate din cauză că devalorizarea rublei au făcut ca prețul călătoriilor să fie prohibitiv.

Sprijiniți de o bună parte a societății ruse, liderii de la Moscova îi trântesc lumii ușa în nas. Această furie este puerilă și deplasată. La rândul său, și Occidentul a avut un rol în dezbinarea Rusiei, dar țara mea poartă cea mai mare parte din vină. Moscova este dominată de un izolaționism nou și vindicativ.
Articol de Maxim Trudolyubov, redactorul paginii de opinii a contidianului de afaceri "Vedomosti", ziar în limba rusă co-finanțat de Dow Jones, "Financial Times" și Sanoma, totodată editori ai cotidianului "The Moscow Times"

Traducerea: Alexandru Danga 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău